Doi români care lucrau ca agenţi de pază pentru un om de afaceri, împuşcaţi mortal în Cipru

0

Poliţia cipriotă îi caută pe asasinii a cinci bărbaţi, printre care şi doi români, care au fost împuşcaţi mortal sâmbătă dimineaţă în populara staţiune turistică Ayia Napa, informează Famagusta Gazette.

Atacul armat a avut în apropiere de piaţa centrală a staţiunii, victimele fiind împuşcate în cap şi piept.

Trei dintre cei ucişi erau ciprioţi şi doi români şi cu toţii lucrau ca agenţi de pază în slujba unui om de afaceri local, al cărui nume nu a fost făcut public.

Potrivit poliţiei, cei cinci au fost prinşi într-o ambuscadă în jurul orei 03.30, în timp ce se deplasau pe un drum din apropierea pieţei centrale. După atacul armat, maşina în care se aflau cei cinci s-a lovit de un alt autoturism şi s-a oprit.

Între timp, informează Famagusta Gazette, câteva zeci de poliţişti au izolat centrul staţiunii Ayia Napa. Experţii criminalişti locali au început deja examinarea victimelor, dar la faţa locului se aşteaptă şi sosirea unor specialişti de la Nicosia.

Adjunctul şefului poliţiei cipriote a ajuns deja la Ayia Napa, unde s-a declanşat o veritabilă căutare la nivelul întregii insule a autorilor atacului armat.

Victimele au murit, potrivit poliţiei, din cauza rănilor prin împuşcare suferite la cap şi la piept. Potrivit postului naţional de radio, patru dintre victimele atacului au murit pe loc, în timp ce o a cincea şi-a pierdut viaţa în drum spre spitalul Paralimni.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.