Victor Ponta: România nu îşi poate permite decât avioane F-16 de ocazie

0

România nu îşi poate permite în prezent să cumpere decât avioane de luptă americane F-16 de ocazie pentru a-şi înlocui avioanele sale MIG-21 învechite, din cauza constrângerilor bugetare, a declarat vineri premierul Victor Ponta în cadrul unei conferinţe de presă cu jurnalişti străini, informează AFP.

‘Singura soluţie care mi se pare realistă este să ne orientăm spre cumpărarea avioanelor aflate deja în uz. Două ţări sunt dispuse să ni le vândă în acest moment: Portugalia şi Olanda’, a indicat Victor Ponta.

Premierul social-democrat a afirmat că este de acord, în principiu, cu soluţia preşedintelui Traian Băsescu privind achiziţionarea printr-un efort regional, împreună cu Bulgaria şi Croaţia, a unor modele noi de F-16 la preţ redus, de la armata americană, precizând însă că această opţiune ‘pare irealistă’.

Preşedintele Băsescu a indicat în 2011 că Bucureştiul face eforturi să găsească finanţare pentru a cumpăra avioane F-16, România angajându-se, la intrarea în NATO, în 2004, să dispună de 48 de aparate compatibile cu cele ale Alianţei.

România şi-a anunţat în martie 2010 intenţia de a cumpăra de la armata americană 24 de avioane F-16 noi pentru suma de 1,3 miliarde de dolari, însă câteva luni mai târziu, guvernul, care era atunci de centru-dreapta, a indicat că nu poate finanţa această achiziţie.

În martie 2010, anunţul alegerii avioanelor F-16 de către Bucureşti a suscitat nemulţumirea a doi constructori europeni de aeronave, Eurofighter şi Saab, care ceruseră o licitaţie transparentă.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.