Fitch a retrogradat ratingul Ciprului în categoria „junk”

0

Fitch Ratings a revizuit în scădere (de la „BBB minus” la „BB plus”) în categoria „junk” (nerecomandat pentru investiţii) ratingurile Ciprului pe termen lung, în valută şi monedă locală, cu perspectivă negativă, din cauza expunerii băncilor locale pe Grecia, se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară.

De asemenea, Fitch a retrogradat şi ratingul pentru datoriile pe termen scurt în valută ale Ciprului, de la „F3” la „B”. În schimb, plafonul de ţară a fost confirmat la „AAA”, nivel adecvat pentru statele din zona euro.

Retrogradarea ratingului suveran al Ciprului reflectă creşterea nivelului capitalului de care au nevoie, în opinia Fitch, băncile cipriote, faţă de precedenta estimare, din ianuarie 2012. Retrogradarea vine în principal ca urmare a expunerii celor mai mari trei bănci, Bank of Cyprus, Cyprus Popular Bank şi Hellenic Bank, la Grecia şi mai puţin ca urmare a deteriorării aşteptate a calităţii activelor în Cipru.

În plus pe lângă cei 1,8 miliarde de euro (10% din PIB-ul Ciprului) de care are nevoie Cyprus Popular Bank, Fitch estimează că băncile cipriote au nevoie de injecţii substanţiale de capital, posibil până la 4 miliarde de euro (23% din PIB). Deşi majoritatea pierderilor sunt asociate cu expunerea băncilor cipriote la Grecia, rata creditelor neperformante pentru creditele interne din Cipru a crescut de asemenea semnificativ în ultimul an deoarece economia s-a contractat iar şomajul a crescut.

Chiar dacă Grecia rămâne în zona euro, băncile cipriote se vor confrunta în continuare cu pierderi din cauza expunerii la Grecia deoarece în continuare economia elenă se va contracta iar calitatea activelor se va deteriora, apreciază Fitch.

Perspectiva atribuită ratingului pe termen lung al Ciprului rămâne negativă, ceea ce înseamnă că ar putea urma alte retrogradări.

În eventualitatea ieşirii Greciei din zona euro, Fitch va revizui în scădere ratingul suveran al Ciprului.

Cipru, una din cele mai mici economii din zona euro, nu mai poate să se finanţeze de un an de pe pieţele financiare din cauza expunerii excesive a băncilor sale la criza din Grecia. Până la data de 30 iunie, autorităţile de la Nicosia trebuie să găsească echivalentul a 10% din PIB pentru a recapitaliza Cyprus Popular Bank, prezentă şi în România, în cazul în care nu va fi găsit un investitor privat.

Moody”s Investors Service a retrogradat recent ratingurile principalelor trei bănci din Cipru (Bank of Cyprus, Hellenic Bank Public şi Cyprus Popular Bank), prezente şi pe piaţa din România, din cauza expunerii deosebite pe Grecia.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.