Hannes Swoboda (S&D): Reprezentarea României la Consiliul European – o decizie naţională

0

Reprezentarea României la Consiliul European reprezintă o chestiune de decizie naţională, a declarat într-un interviu, preşedintele grupului S&D din Parlamentul European, Hannes Swoboda.

„Am urmărit, desigur, dezbaterea din România şi am recunoscut decizia Parlamentului român de a încredinţa un mandat puternic prim-ministrului Ponta pentru a reprezenta România la summitul UE din această săptămână. Nu consider că este necesar ca politicienii europeni să se implice în această chestiune, întrucât ea este o decizie naţională, iar Parlamentul român şi-a exprimat foarte clar poziţia printr-un vot de necontestat”, a subliniat oficialul european.

Totodată, acesta apreciază că România a făcut progrese importante în direcţia combaterii mai eficiente a corupţiei.

„Într-adevăr, ultimul raport al Comisiei în cadrul MCV înregistrează evoluţii pozitive în privinţa accelerării dosarelor de corupţie la nivel înalt şi iniţierii de către Direcţia Naţională Anticorupţie şi Agenţia Naţională de Integritate a unui număr de dosare noi, precum şi o transparenţă sporită în procedurile de numire a judecătorilor la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, nu în ultimul rând, definirea unei Strategii Naţionale Anticorupţie cu caracter general.

Desigur, o serie de deficienţe persistă, dar mă aştept ca noul guvern să sprijine şi să consolideze progresele realizate, în special ca urmare a punerii în aplicare a noii Strategii Naţionale Anticorupţie, şi să continue lupta împotriva corupţiei”, a argumentat Hannes Swoboda.

Pe de altă parte, acesta a evidenţiat că, înainte de sfârşitul acestui an, într-o serie de state, printre care se numără şi România, vor avea loc alegeri legislative sau prezidenţiale. „Şi sunt încrezător că partidele socialiste şi social-democrate vor dovedi că drumul pe care ele îl propun pentru ieşirea din criză, spre creştere economică şi ocuparea forţei de muncă, este mai eficient şi mai echitabil pentru oameni şi că, prin urmare, îşi vor convinge electoratul”, a adăugat Swoboda.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.