Peste 1.000 de locuinţe evacuate în statul american Colorado din cauza incendiilor

0

O serie de incendii în statul american Colorado, provocate de căldură şi secetă, au dus la evacuarea a circa 1.000 de imobile, au anunţat duminică autorităţile locale care au declarat ‘stare de catastrofă’ în regiune, unde aproximativ 11.000 de persoane au fost evacuate, potrivit presei, citate de AFP.

Principalul incendiu, ce încă nu se află sub control, a izbucnit sâmbătă în parcul naţional Waldo Canyon, la vest de oraşul Colorado Springs (100 kilometri sud de capitala Denver).

Focul acoperă 1.000 de hectare şi se extinde fără obstacole, se arată într-un comunicat al primăriei, în timp ce temperaturile depăşesc în regiune 30 de grade Celsius.

Potrivit documentului, 1.050 de locuinţe au fost evacuate în localităţile învecinate cu Waldo Canyon, printre care Cascade, Chipita Park, Manitou Springs şi Green Mountain Falls.

Presa a informat că aproximativ 11.000 de persoane au fost nevoite să-şi părăsească casele pentru a se pune la adăpost de incendii.

Circa 400 de persoane au fost mobilizate în lupta cu incendiile care, până în prezent, nu au provocat pagube infrastructurii.

Alte patru incendii sunt înregistrate în Colorado, dintre care cel mai important la Little Sand, la nord-vest de Pagosa Springs, care a devastat duminică circa 8.000 de hectare, în prezent sub control parţial.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.