Fotbal – EURO 2012: Amenzi pentru Croaţia şi Portugalia

0

Uniunea Europeană de Fotbal a amendat cu 30.000 euro federaţia croată şi cu 7.000 euro pe cea portugheză, în urma comportamentului inadecvat al unora dintre suporterii selecţionatelor celor două ţări la EURO 2012.

Forul continental reproşează Croaţiei, eliminată în faza grupelor, afişarea de bannere cu conţinut rasist de către fanii săi, aprinderea şi lansarea de fumigene în cursul meciului cu Spania, disputat pe 18 iunie la Gdansk, în cadrul Grupei C a competiţiei.

Croaţii se află la cea de-a doua amendă de la debutul EURO 2012, după ce instanţa disciplinară a UEFA a amendat federaţia de la Zagreb cu 80.000 euro pentru, între altele, actele rasiste ale suporterilor, la partida Croaţia-Italia, care a avut loc pe 14 iunie, la Poznan.

Federaţia lusitană a fost sancţionată, în schimb, pentru o tentativă de pătrundere pe teren a unuia dintre fanii portughezi la jocul din sferturile de finală cu Cehia, disputat pe 21 iunie, la Varşovia.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.