Grecia: Noul parlament elen a depus jurământul

0

Noul parlament elen a depus joi jurământul, după 11 zile de la cea de-a doua rundă de alegeri legislative anticipate în 60 de zile, în urma cărora nicio formaţiune nu a obţinut suficiente voturi pentru a guverna singură, informează AP şi ANA.

Deputaţii au depus jurământul în cadrul unei ceremonii oficiate de arhiepiscopul Ieronim, capul Bisericii Ortodoxe a Greciei.

În noul legislativ cu 300 de locuri sunt reprezentate şapte formaţiuni: Noua Democraţie (conservator) – 129, Syriza (stânga radicală) -71, PASOK (socialist) – 33, Grecii Independenţi (dreapta naţionalistă) – 20, Zori Aurii (extrema dreaptă)- 18, Dimar (stânga moderată) – 17 şi KKE (comunist) – 12.

În urma alegerilor de la 17 iunie s-a constituit un guvern sprijinit de trei partide, Noua Democraţie, PASOK şi Dimar.

De la ceremonie de joi au lipsit noul prim-ministru, conservatorul Antonis Samaras, aflat în convalescenţă după o recentă intervenţie chirurgicală oftalmologică, preşedintele Karolos Papoulias, care, în absenţa lui Samaras, conduce delegaţia elenă la Consiliul European de la Bruxelles, şi câţiva membri ai comisiei de negociatori a Greciei, prezenţi şi ei la Bruxelles.

O ceremonie separată va avea loc pentru deputaţii absenţi la revenirea lor în ţară.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.