Televiziunea publică va intra într-un program de redresare cu restructurări de personal

0

Societatea Română de Televiziune (SRTV) trebuie să implementeze restructurări de personal şi alte măsuri, în cadrul unui program de redresare economică, potrivit unei ordonanţe de urgenţă adoptate miercuri de Guvern, a anunţat purtătorul de cuvânt al Palatului Victoria, Andrei Zaharescu.

Conform OUG iniţiate de Ministerul Culturii şi Ministerul Finanţelor, în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a acestui act normativ, Consiliul de Administraţie al SRTV trebuie să aprobe programul de redresare economică.

Programul va cuprinde măsuri privind structura organizatorică a societăţii, precum şi restructurările economice şi de personal necesare pentru funcţionarea eficientă a acesteia, în vederea plăţii în termen de 6 luni a datoriilor fiscale şi a reeşalonării prin negociere a celorlalte datorii, se mai arată în OUG.

Membrii CA al SRTV răspund civil, penal sau administrativ pentru nerespectarea ordonanţei de urgenţă adoptate miercuri de Guvern, mai prevede actul normativ.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.