Ponta, mulţumit de acordul privind pactul de creştere şi nediminuarea fondurilor pentru România

0

Primul-ministru Victor Ponta s-a declarat vineri, 29 iunie, mulţumit de existenţa unui acord în Consiliul European pentru pactul de creştere, precum şi pentru faptul că României nu îi vor fi diminuate alocările de fonduri europene în exerciţiul financiar următor.

„Sunt foarte bucuros pentru România. Aflăm faptul că există un consens şi un acord pentru pactul de creştere. Era absolut necesar ca o ţară ca România, care a aplicat toate măsurile de austeritate şi care se încadrează în tot ceea ce a negociat cu instituţiile financiare internaţionale, să aibă un semnal la nivel european că există soluţii de creştere economică şi creare de locuri de muncă.

De asemenea, pentru România este important că şi în ceea ce priveşte fondurile europene se păstrează alocările de până acum”, a afirmat Ponta la sosirea sa la Consiliul European, reunit în cea de-a doua zi de desfăşurare.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.