Cum să-ţi îmbunătăţeşti intelectul într-o lună

0

– Când înţelepciunea străveche se întâlneşte cu bio-tehnologia modernă, cele două pot fi sinergetice. În ceea ce priveşte creierul, profunda cunoaştere de care dădeau dovadă strămoşii noştri amplifică ultimele descoperiri. Cunoscând şi aplicând aceste cunoştiinţe, poţi să-ţi supraalimentezi creierul, adâncind şi extinzând procesul cognitiv, să-ţi îmbunătăţeşti abilităţile, să sporeşti talentele înnăscute şi să-ţi dezvolţi gândirea creativă.

Atingerea unei stări transcedentale de conştiinţă de sine poate avea un impact pozitiv uriaş asupra oricărui aspect al vieţii – carieră, relaţii, venituri -, dar mai ales asupra stării de echilibru şi armonie interioară, deschizându-ne calea spre minunatul sentiment de ne simţi una cu Universul.

Iată trei elemente, uşor de aplicat, care oferă energie creierului, sporesc claritatea gândirii şi contribuie la o diminuare semnificativă a hormonilor asociaţi cu stresul şi a stărilor de anxietate, depresie, furie sau oboseală.

 

Pasul 1: Meditaţia

Cercetătorii au descoperit că meditaţia fortifică creierul împotriva bolilor cognitive.

Studiul realizat la Texas Tech University a descoperit că maeştrii chinezi ştiau acest lucru încă de acum 5000 de ani: unele tehnici de meditaţie fortifică creierul împotriva bolilor degenerative şi a efectelor îmbătrânirii, îmbunătăţind inteligenţa şi procesele de analiză perspicace.

Descoperirile ştiinţifice publicate în Proceedings of the National Academy of Sciences dezvăluie că o formă disciplinată de training al minţii şi al corpului sporeşte şi oferă mai multă putere conexiunilor dintre semnalele creierului.

Şi, mai important este faptul că mielina, substanţa care apără nervii împotriva deteriorării, a sporit.  Substanţa protectoare poate contribui la reducerea riscului de a dobândi boli degenerative cum ar fi Alzheimer sau demenţa.

Tehnica de meditaţie specifică chinezilor folosită în studiu este Integrative body-mind training (IBMT). Doctorii Yi-Yuan Tang de la Texas Tech şi Michael Posner de la University of Oregon au condus cercetarea.

În vreme ce Tang este entuziasmat datorită dovezii că tehnica IBMT poate produce întărirea creierului şi consideră că aplicaţiile sale pot preveni anomalii şi boli mentale serioase, alţi cercetători cred că întrega performanţă a creierului este îmbunătaţită, chiar şi inteligenţa per ansamblu.

Posner a explicat că „Studiul ne oferă o imagine mai detaliată asupra a ce anume se schimbă exact. Am confirmat locaţiile exacte în care materia albă se schimbă, identificate anterior. Am arătat că atât formarea mielienei, cât şi densitatea axonului, se îmbunătăţesc. Schimbările descoperite pot fi similare celor prin care trece creierul în dezvoltarea sa din perioada copilăriei, oferind o nouă modalitate de a dezvălui cât de mult pot influenţa acestea dezvoltarea emoţională şi cognitivă.”

Oamenii de ştiinţă au constatat şi o diminuare semnificativă a hormonilor asociaţi cu stresul şi a stărilor sufleteşti precum anxietatea, depresia, furia sau oboseala, în cadrul grupului experimental.

Pasul 2: Mâncarea care energizează creierul

S-a scris mult despre mâncarea care oferă creierului energie şi care sporeşte claritatea gândirii. Mii de experimente, observări şi practica propriu-zisă au condus la identificarea unor tipuri de alimente care au rezultate mai bune decât altele în ceea ce priveşte sănătatea creierului.

Incluzându-le pe acestea în dietă, vi se va îmbunătăţi gândirea, creierul va fi energizat, iar funcţiile sale vor căpăta putere.

Câteva dintre cele mai bune se regăsesc mai jos:

Alimente cu Omega-3 despre care se ştie de mult că acizii graşi sunt hrana creierului. Surse naturale de acizi grasi sunt somonul, nucile şi meiul.

Suplimente bogate în Omega-3, cum ar fi uleiul krill şi uleiul de mei presat la rece, pot fi luate cu uşurinţă la fiecare masă (n.r. Krill-ul sau euphausiacea este un crevete minuscul ce trăieşte în ape îngheţate).

Cei mai importanţi acizi graşi Omega-3 sunt EPA şi DHA. S-a dovedit că aceştia reduc anxietatea şi depresia. Cum materia creierului e formată din aproape două treimi de EPA şi DHA, amândoi sunt utili în asemenea stări.

Şi antioxidanţii ajută la prevenirea deteriorării creierului de-a lungul anilor, iar studiile au arătat că pot efectiv să supralimenteze memoria. Fructele de pădure sunt una dintre cele mai bogate surse naturale de antioxidanţi şi dintre acestea afinele sunt cele mai bune.

Cicolata neagră a devenit o toană în mâncare, dar există un bun motiv pentru asta: multe dintre calităţile sale sunt extrem de benefice organismului, inclusiv abundenţa de bioflavonoide. Este de asemenea procesată alături de lecitina, o altă mâncare minunată pentru creier şi foarte bogată în vitamina E care ajută creierul şi a fost asociată în ultimii ani cu o dezvoltare cognitivă semnificativă.

Şi avocado este încărcat de grăsime sănătoasă, cea monosaturată mai precis. Acest tip de grăsime ajută la îmbunătăţirea circulaţiei şi la întărirea vaselor de sâge. Lucrând pentru a alimenta eficient creierul cu oxigen, avocado contribuie la construirea unei baze pentru sănătatea creierului, pe care restul organismului contează.

Pasul 3: Suplimente nutritive pentru inteligenţă

Astăzi, tot mai mulţi oameni renunţă la administrarea suplimentelor, mergând pe o abordare holistică asupra sănătăţii, care ţine strict de a folosi metode naturale şi hrana ca agent de vindecare. În trecut, adepţii mâncării sănătoase nu aveau la dispoziţie ştiinţa secolului al XXI-lea, astfel că mulţi suplimentau dietele sănătoase administrându-şi ierburi atent selectate şi tonice.

Pentru cei care cred în utilizarea chibzuită a suplimentelor, iată 4 dintre acestea, pe care bioştiinţa modernă le-a desemnat ca fiind semnificativ benefice pentru creier:

  • Acetyl-L-Carnitina asistă la reducerea inflamării ţesutului creierului dar şi în energizarea acestuia.
  • Phosphatidylcholina ajută în procesul de învăţare şi îmbunătăţeşte funcţiile memoriei.
  • Phosphatidylserina încetineşte pierderea memoriei. Substanţa luptă şi împotriva cortizonului din organism care induce stresul. Cercetările au arătat că acesta este asociat îmbătrânirii premature.
  • Vinpocetina sporeşte circulaţia sângelui în creier la fel ca şi ATP, sursa de energie a celulelor.

Beneficiile energizării creierului sunt numeroase, iar ştiinţa maeştriilor antici în nutriţia holistică, alături de cercetările moderne, sunt de nepreţuit. Nimeni nu poate pune un preţ pe o sănătate bună.

Şi totuşi este bine să ne amintim sfatul multor vindecători şi al celor care au căutat să-şi îmbăgăţească mintea – prin cunoaştere, spritul – prin meditaţie şi înţelepciunea – prin temperament calm: puţine lucruri sunt mai benefice pentru creier decât un somn bun noaptea.

Traducere şi editare: Cătălina Rusin

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.