Din culisele summitului UE: cum se iau decizii tensionate, la orele 2-3 noaptea, despre viitorul zonei euro

0

“Doamna de fier” a Europei s-a văzut nevoită sub presiunile colegilor europeni, dar şi sub cele internaţionale, să cedeze solicitărilor imperative ale tripletei Hollande- Rojoy – Monti. Cedare care înseamnă doar o primă bătălie pierdută de Germania în faţa tripletei formată din Franţa – Italia şi Spania dar fără să putem vorbi, deocamdată, de finalul meciului. Chiar dacă pentru moment portretul viitoarei Europe a fost creionat de Franţa şi Spania, suntem siguri că tuşa finală va fi dată tot de Germania. Asta dacă nu cumva Germania va alege să se trezească din visul numit Statele Unite ale Europei.

 

Germania pierde bătălia în fata tandemului Italia-Spania

Pentru a obţine măsuri de urgenţă necesare pentru relaxarea latului dobânzilor de împrumut sub care se sufocă ţările lor, premierul Italian Mario Monti şi cel spaniol, Mariano Rojoy s-au raliat cu preşedintele francez în bătălia sa de a impune Germaniei planul de salvare a Europei gândit în culisele Palatului Elizee.

Ameninţând că nu vor semna pactul de creştere în valoare de 120 miliarde euro, cei trei au reuşit să convoace în noaptea de 28/29 iunie o reuniune de urgent a celor 17 state membre ale zonei euro care s-a finalizat în jurul orei 5 în dimineaţa zilei de 29 iunie cu un acord consfinţeşte o lungă serie de concesiuni făcute de cancelarul german.

Astfel opoziţia Germaniei la un pact de măsuri pe termen scurt, menite a salva pe moment situaţia critică în care se află Europa, a fost pur şi simplu spulberată de participanţii la reuniunea din seara zilei de 28 iunie.

Chiar dacă Merkel consideră că soluţiile adoptate sunt “facile” a fost, într-un final, nevoită să accepte relaxarea condiţiilor de ajutorare a băncilor spaniole şi că Mecanismul European de Salvare Financiară (MESF) să poată recapitaliza direct băncile în dificultate, doar în baza unui acord dat de un viitor mecanism de supraveghere bancară.

Mai mult, profitând de ocazie, preşedintele Consiliului Europei, Herman Van Rompuy, a repus pe tapet problema eurobondurilor necesare pentru calmarea pieţelor financiare.

La finalul reuniunii, premierul italian Mario Monti nu a întârziat să-şi exprime îndelung satisfacţia în faţa presei, în timp ce Angela Merkel a fost extreme de concisă: “am luat o decizie bună în special în ceea ce priveşte creşterea şi lupta împotriva şomajului, precum şi în ceea ce priveşte viitorul FESF şi MESF. Vom lucra în continuare asupra măsurilor pe termen lung…”

Astfel Germania alături de aliatele sale (Olanda şi Finlanda) au trebuit să-şi recunoască înfrângerea, avertizând însă în acelaşi timp asupra efectelor pe termen lung a compromisului stabilit în noaptea de 28 iunie.

În plus, meciul nu este pierdut pentru că grupul german are în faţă cea de a doua rundă de negocieri (mult mai importantă ca prima), care vizează promovarea reformelor structurale, singurele capabile, în viziunea acestor state, să pună bazele unei viitoare Europe unite pe plan politic, economic şi financiar.

 

Culisele acordului din zona euro

La final se poate spune că nimic nu a decurs liniar în cadrul reuniunii statelor membre ale Uniunii Europene prezentat de întreaga media (şi nu numai) ca fiind un summit “al ultimei şanse”.

Prima întâlnire a reprezentanţilor celor 27 state membre se poate spune că a fost mai mult o pălăvrăgeală pe marginea viitorului buget europeană.

Când însă s-a trecut la discutarea înfiinţării primei Agenţii a brevetelor europene, lucrurile au început să se asprească. Locul sediului acestei agenţii a fost intens disputat: Paris, Londra sau Munchen.

Refuzul premierul David Cameroun ca sediul londonez să se subordoneze celui parizian a declanşat vii dispute care au durat mai bine de o oră. În final, Franţa a avut o primă victorie.

Numai că disputa în sine a generat o primă întârziere a lucrărilor cu aproape patru ore astfel încât problemele serioase au avut de aşteptat. Mai ales că pauza de masă nu putea fi ratată: delegaţii erau aşteptaţi de felii de anghinare, biban de mare şi căpşuni.

Tot în acest timp s-au produs şi primele indiscreţii: delegaţia spaniolă şi cea italiană blochează semnarea pactului de creştere, motivându-şi decizia prin faptul că măsurile pe termen scurt afectează atât sistemul bancar, cât şi dobânzile creditelor suverane.

În acel moment, Angela Merkel era blocată la mantinelă. Astfel încât peste ţipetele ce se auzeau din foaierul Consiliului European, unde microbiştii urmăreau desfăşurarea meciului Italia – Germania, s-au suprapus cele ale preşedintelui Consiliului, Van Rompuy, nevoit să ridice tonul în încercarea de deblocare a situaţiei.

Tensiunile din sală sunt confirmate de preşedintele francez care în cadrul unei conferinţe de presă organizate la ora 1 a nopţii de 28/29 iunie preciza: „Nu este un şantaj al Spaniei şi Italiei. Cunosc problemele şi înţeleg situaţia”.

La rândul său, Monti vorbeşte de “vremuri grele” şi de “tensiuni”, în timp ce Angela Merkel nu se arată în sala de conferinţe. Este momentul în care zece şefi de stat pleacă la culcare. Numai că, filmul continuă! Şefii de stat ai zonei euro anunţă că reuniunea va continua imediat începând cu ora 2. Nu este pe ordinea de zi? Nu are nici o relevanţă! “Există nişte subiecte care nu pot fi depăşite!” spune unul dintre participanţi.

Abia trei ore mai târziu, preşedintele Consiliului European, Herman Van Rampoy, iese din sală şi anunţa că s-a convenit asupra unui acord de creştere şi stabilizare a sistemului financiar. După care se anunţă o pauză de odihnă fără însă ca nimeni să precizeze coordonatele noului acord.

Numai că, lezată de modul în care i-a fost forţată mâna, în timpul nopţii de 29 iunie, Angela Merkel încearcă o nouă renegociere în timp ce  se redactează comunicatul oficial.

Astfel, pentru ca ţările să poate beneficia de programul de ajutor financiar care prevedere achiziţionarea de obligaţiuni suverane de organismele financiare europene, ele trebuie să îndeplinească o serie de condiţii ce vor fi verificate atent de troika UE-FMI-BCE.

Un prim semnal că Germania nu este dispusă să cedeze atât de uşor şi că vor mai urma şi alte confruntări pe această temă.

 

Marele pariu al cancelarului german

Miza meciului este pentru Angela Merkel uriaşă.  După ce media greacă a prezentat-o  ca un ofiţer SS, iar o parte din cea britanică ca un “Terminator” al monedei unice, iată că a venit şi rândul presei germane să intre în acţiune.

Intransigenţa cancelarului german în ceea ce priveşte modul de rezolvare a problemelor Uniunii a permis celor de la cotidianul german Bild să o descrie pe Merkel ca fiind “dură ca o rocă”, cu menţiunea “atâta timp cât va trăi”, o aluzie clară la refuzul acesteia de a accepta eurobondurile (în această chestiune cancelarul german a afirmat că aceste instrumente financiare nu vor exista “atâta timp cât va trăi”). Abordarea subliniază faptul că popularitatea Angelei Merkel este la zenit, germanii apreciind eforturile acesteia de a crea şi o Europă unită cât mai “germană”.

Începând cu 2010 Merkel a renunţat la una din principalele sale promisiuni electorale ale coaliţiei sale de centru dreapta: scăderea impozitelor!

De atunci cancelarul, împreună cu ministrul său de finanţe Wolfgang Schäuble, nu încetează să ofere concetăţenilor săi lecţii de rigoare bugetară, care impun şi mai multă austeritate.

Economisirea a fost ridicată la nivel de cult naţional într-o ţară în care populaţia continuă să cumpere maşini mai curând cu cash decât să apeleze la creditare.

În ochii germanilor, Europa suferă de o greşeală fatală: prosperitatea sa este construită pe credit astfel încât datoriile cresc continuu.

„Aceasta este o mare oportunitate pentru Europa, atâta timp cât Merkel este cantonată în Sparpolitik” (politică de economisire în timp ce vecinii săi apelează la rigoare, n.n.) consemna cotidianul Die Welt. Germania trebuie să devină hegemonică, dar o “hegemonie amicală”.

Mai mult, de la începutul crizei Angela Merkel a declarat permanent că aceasta este o şansă de a repara defectele constructive ale edificiului european. În special, procesul de construcţie a monedei unice fără a fi impuse norme fiscale sau sociale comune.

Renăscută din ruinele războiului, dar strivită de propria istorie, Germania nu a încercat, până acum, să-şi impună propria viziune asupra Europei.

Eliberaţi de culpa lor, germanii nu mai sunt dispuşi însă să plătească pentru o Europă care nu se aliniază eforturilor lor.

Ei îşi susţin fără rezerve cancelarul care denunţă “soluţiile facile” şi militează pentru o prosperitate durabilă bazate pe o “competitivitate solidă”.

Chiar dacă acum Europa este în flăcări, germanii resping finanţarea de tip franco-italo-spaniol pe care o consideră doar o modalitate de a agrava criza datoriilor şi a consuma economiile ţărilor ce adoptă astfel de măsuri.

Acum germanii sunt gata să întoarcă spatele unei astfel de Europe, dar sunt dispuşi să pună umărul la relansarea unei zone euro construită pe principii germanice. “Europa a trăit în detrimentul generaţiilor viitoare” consideră cei de la Die Welt.

Pentru ministrul de finanţe german, Wolfgang Schäuble, care militează pentru o Europă bazată pe o democraţie întărită cu un preşedinte al Comisiei Europene, ales prin sufragiu universal, un guvern european cu puteri lărgite, un Parlament bicameral şi un ministru al bugetului European, se impune o singură soluţie:

“Când se va a ajunge la concluzia că au fost atinse limitele legii fundamentale (Constituţia germană, n.n.) atunci Curtea Constituţională va spune: pentru ce să nu transferăm puterea Bruxelles-ului. Dar asta doar poporul german o poate decide”.

Iar pentru a câştiga un astfel de referendum, nu trebuie oferită germanilor o bucată mai mare din Europa, ci o Europă mai germană. Acesta este, de facto, marele pariu al cancelarului Angela Merkel.

Dănuţ Dudu

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.