Neamţ: Patru membri ai unei familii s-au înecat în râul Siret

Patru persoane – tatăl şi trei copii cu vârste de 5, 11 şi 17 ani – s-au înecat, vineri, 29 iunie, în râul Siret, încercând să se salveze unul pe celălalt, a declarat căpitan Iulian Jugan, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ.

Potrivit sursei citate, tragedia s-a petrecut în satul Recea, comuna Ion Creangă. Tatăl se afla la pescuit iar copiii au intrat în râu să se scalde. Se pare că primul care a dispărut sub ape a fost cel mai mic dintre fraţi. Pe rând, fiecare dintre fraţi a încercat să îl salveze pe celălalt, dar au dispărut şi ei sub ape. Tatăl acestora a intrat şi el în râu pentru a-şi scoate copiii, dar a fost înghiţit de ape.

Scenele de groază au fost văzute de un cioban, aflat în zonă, care a anunţat tragedia la 112.

‘Anunţul la 112 a fost făcut cu o întârziere de circa 20 de minute pentru că martorul nu avea telefon mobil şi a durat până a ajuns la cineva care să poată suna. La faţa locului au fost trimise echipajele ISU Neamţ cu două bărci şi sonar pentru a găsi trupurile victimelor. Este aşteptat să ajungă şi un echipaj de scafandri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui’, a declarat  căpitan Iulian Jugan.

Până la ora 16,00 au fost găsite doar corpurile neînsufleţite ale copilului de 11 ani şi ale fetei de 17 ani. Căutările pe râul Siret continuă, dar sunt îngreunate de relieful fundului apei, în zonă fiind amenajate, în trecut, mai multe exploatări de balastru

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata