Vasile Blaga – noul preşedinte al Partidului Democrat Liberal

Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, a fost ales sâmbătă, 30 iunie, la Convenţia Naţională Extraordinară, în funcţia de preşedinte al Partidului Democrat Liberal, cu 1.197 voturi pentru şi 28 împotrivă.

Vasile Blaga s-a născut la 26 iulie 1956, localitatea Petrileni din judeţul Bihor.

Este absolvent al Facultăţii de Mecanică, specialitatea maşini termice, din cadrul Institutului Politehnic ‘Traian Vuia’ din Timişoara (1981); cursuri de specializare în proceduri vamale la Academia Vamală din Viena (1993).

A urmat Colegiul Naţional de Apărare (1999).

Inginer stagiar (1981 – 1983), şef atelier (1983 – 1984), şef secţie (1984 – 1985), şef secţie coordonator (1985 – 1988), director adjunct (1989 – 1990) la Întreprinderea Mecanică ‘Dr. Petru Groza’, judeţul Bihor; directorul Direcţiei regionale vamale ‘Oradea’ (din 1993).

Citeste si:  Partidul Derizocratic Lingincurist modernizează România

Deputat de Bihor, pe lista FSN (9 iun. 1990 – 20 ian. 1991); prefect al judeţului Bihor (21 ian. 1991 – 20 ian. 1993). A fost senator PD de Bihor în legislatura 1996 – 2000. Ales senator PD de Bucureşti la 28 noiembrie 2004. Senator PDL ales la alegerile parlamentare din noiembrie 2008, în Colegiul 5 Bucureşti.

Vasile Blaga a fost preşedinte al CFSN Ştei şi vicepreşedinte al CFSN Bihor (dec. 1990 – 1991); preşedintele Biroului Permanent Judeţean Bihor al FSN, ulterior PD (1991 – 1997); secretar general al Biroului Permanent Naţional al PD (1997 – 2000); vicepreşedinte al PD (din 2000) şi membru al CNC al Alianţei D.A. PNL-PD (din 2003).

Blaga a deţinut funcţia de ministru al Administraţiei şi Internelor, din 29 decembrie 2004 până la 4 aprilie 2007, în Guvernul Tăriceanu.

Citeste si:  Vladimir Putin, la un pas de un nou mandat

A participat la alegerile locale din iunie 2008 în calitate de candidat la funcţia de primar al Capitalei din partea PDL şi a pierdut în faţa candidatului independent Sorin Oprescu.

Secretar general al PDL între 2007 şi 2011.

Din 22 decembrie 2008 şi până la 1 octombrie 2009 a fost ministrul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei în Guvernul Boc. Din 1 octombrie 2009, în urma demisiei PSD din Guvern, Vasile Blaga a fost desemnat, prin decret, de preşedintele Traian Băsescu ca interimar pentru posturile de vicepremier şi ministru al Administraţiei şi Internelor, după revocarea social-democratului Dan Nica.

La 23 octombrie 2009, premierul desemnat Lucian Croitoru l-a propus pe Vasile Blaga să facă parte din noul Cabinet, ca ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului. Cabinetul cu care s-a prezentat în Parlament premierul desemnat Lucian Croitoru a fost invalidat la vot pe 4 noiembrie. A fost propus, ulterior, la 9 noiembrie 2009, pentru funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului şi de către premierul desemnat Liviu Negoiţă.

Citeste si:  Retrospectiva economică (săptămâna 23 - 29 iunie 2014)

Din 22 decembrie 2009 şi până la 27 septembrie 2010 a fost, din nou, ministrul Administraţiei şi Internelor în Guvernul Boc IV.

La 28 noiembrie 2011, Vasile Blaga a fost ales preşedintele Senatului României.

Pe 11 aprilie 2011, Vasile Blaga şi-a depus candidatura pentru şefia partidului, însă, la Convenţia Naţională a PDL care s-a desfăşurat în 14 – 15 mai, s-a clasat pe locul al doilea, cu 499 de voturi, fiind devansat de Emil Boc.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata