Războiul pentru putere neîngrădită. Singura preocupare: CIOLANUL

Confruntarea pe viaţă şi pe moarte între cele două tabere politice principale din România a intrat în faza „militară”, după două luni de tatonări reciproce şi de eventuale „provocări de graniţă”.

Iată că mişcările de trupe care au garantat inversarea majorităţii parlamentare au dat rezultate chiar surprinzătoare, dacă e să privim prin prisma teoreticei cuminţenii la care ne-am fi aşteptat din partea noii puteri până la alegerile din toamnă.

Căci, iată, gruparea uselistă a trecut ieri hotarul reţinerii comportamentale pre-electorale, deschizând focul cu aplomb şi fără menajamente.

Primele victime: preşedintele Senatului, cel al Camerei Deputaţilor şi Avocatul Poporului, toţi trei fiind revocaţi din funcţie.

Aproape sigur, în zilele care urmează va fi suspendat şi preşedintele Traian Băsescu, nu înainte însă ca noua putere să le vină de hac judecătorilor Curţii Constituţionale, pe care-i vor înlocuiţi cu nişte „căţeluşi ascultători”, ba chiar în lesă, care, dacă nu răspund la chemări uzuale, sunt forţaţi de cureluşa cu zgardă să urmeze calea stăpânului.

Ca din gură de şarpe, sau, mai plastic spus, ca un porc la tăiere ţipă exponenţii fostei puteri, acompaniaţi solemn, cu gesturi bine cântărite, de preşedintele încă în funcţie, care arată cu degetul şi afirmă că sunt atacate instituţiile statului şi că ceea ce se întâmplă este asimilabil cu o mineriadă politică, ba chiar cu sfârşitul democraţiei.

În fond, nimic nu e extraordinar. Dacă rezultatul alegerilor din toamnă ar respecta procentele de la alegerile locale, s-ar întâmpla exact acelaşi lucru. Orice nouă facţiune politică ajunsă la putere schimbă conducerile instituţiilor statului, cu rezultate lesne de bănuit.

Cei aburcaţi călare pe ciolan încep să-l porţioneze şi dirijeze spre propriile stomacuri, nederanjaţi de nimeni. Până la victoria portocaliilor din 2004 însă, nu exista chiar o lăcomie atât de pronunţată. Foamea nu era chiar atât de mare încât ceilalţi chiar să nu aibă loc.

Ei bine, în opinia mea, pedeleii cam asta au făcut. Pe lângă păcatele guvernărilor de tristă amintire – cel puţin Boc se înscrie cu brio, în opinia majorităţii comentatorilor din presă, ca fiind şeful celui mai slab Executiv al ţării din 1989 – au organizat o structură ultra exclusivistă a beneficiarilor puterii. Au făcut ca laptele şi mierea să se scurgă în proporţie covârşitoare numai către ei şi ai lor, lăsându-i pe ceilalţi bătând din buze. Urmând modelul instituit de pedelişti, useleii rad totul, răspund cu aceeaşi monedă.

Sigur, asistăm la modificări făcute într-o manieră extraprocedurală, poate cu unele încălcări ale legii sau regulamentelor instituţionale pe ici pe colo. Sigur, schimbăm o grupare politică ce manifesta tendinţe spre dictatură cu o alta, care trage continuu, ba chiar mai vârtos, spre aceeaşi formă de putere.

Chiar postul Deutsche Welle asemuieşte evenimentele actuale din România cu cele din Germania din 1933, de la preluarea puterii de către nazişti, şi nu cred că nu are şi un dram de adevăr această comparaţie.

Ceea ce contează cu adevărat este, dincolo de şuturile pe care şi le împart la ţurloaie cei din cele două tabere combatante, beneficiul poporului, în numele căruia aceştia trebuie să acţioneze. Ori se vede limpede pentru orice privitor că singura preocupare a unora sau a altora este profitul, specularea situaţiei în folosul material imediat, al lor şi al familiei. Nimic altceva nu contează.

De fapt avem de a face cu două găşti de nenorociţi, care, după ce au distrus această ţară, se ceartă pe ruine, disăputându-şi ultimele cărămizi rămase întregi şi căile de a ajunge la ele. Şi cărora prea puţin le pasă de oamenii simpli, sau de intelectuali, dar de cei veritabili, de adevărata elită a României, nu de cei cîţiva impostori promovaţi prin toate mijloacele media, care nu aduc decât imense deservicii României şi românilor.

Nu le pasă de copiii care vor constitui generaţia de mâine, nu le pasă de bătrânii care au ajuns în imensa lor majoritate în situaţii de plâns, după ce au construit o ţară, aşa cum au putut. Nu dau doi bani pe medici, pe educatori, pe cercetători, pe cei din zonele productive, pe angajaţii din servicii, pe ţărani sau fermieri.

Nu, câtă vreme nu sunt afiliaţi politic, nu sunt părţi ale vreuneia din facţiunile mafiote pompos intitulate partide şi care chipurile se ghidează în acţuni după nişte legi de râs ale statului român ajuns la rândul său într-o postură de râs, aceştia nu contează.

Nici unii, nici alţii dintre cei aflaţi în încleştarea politică n-au nici o preocupare în ce priveşte un cât de mic progres în plan economic, social, cultural al naţiunii. N-au nici un orizont, nu schiţează nici un gest de a trasa o strategie adevărată cu privire la evoluţia ţării.

Singurul lucru pe care se bazează politicienii români de orice culoare, când vine vorba de viitorul ţării, este difuza perspectivă de formare a unui superstat federal european, şi atunci ne arată că nu se poate să nu ne fie bine câtă vreme toate ţările tind spre asta.

Iar acum, aceşti neoameni au tupeul greţos de a afirma că luptă pentru propăşirea valorilor democraţiei şi pentru bunăstarea românilor! Îmi este clar, din nefericire, ce greutăţi ne aşteaptă, indiferent ce culoare va avea viitoarea guvernare, cea de după alegerile din noiembrie.

De cei care-au fost până acum mă cutremur, iar aceştia care se zbat şi dau din coate să ajungă-n capul mesei, salivând mai ceva ca un „alien”,  îmi provoacă o silă imensă.

 Ion  SCUTARU

Citește și
4 Comentarii
  1. SOFERUL ELECTROCUTAT spune

    Ciolanul merge bine cu fasole pacat ca miroase

  2. eu spune

    singura scapare e peste granita …

  3. mihai covaci spune

    care doua tabere????….in usl sunt toti lupii,acolo sunt toate taberele,basescu este seful statului,are functie independenta,are un mandat pe 5 ani care expira in 2013 nu ai stiut asta??!!….pdl e tabara?,mai ales cu cei doi sefi de camere din parlament debarcati,sunt la pamant,nici macar nu se mai aude de ei..care popor ma???,in tara ta scutarule,poporul se perverteste,fete de 14 ani trandavesc prin baruri iar cand ii intrebi de ce o fac ei raspund” suntem liberi,e democratieeee!!!!!!!…dar libertatea inseamna: Responsabilitate!!!..responsabilitatea de ati coordona via in acord cu principiile morale ci,nu decadente!!..poporul tau are responsabilitate,demnitate,onoare,onoarea de a lupta pt drepturile lor????? vorbesti ca un contopist!…seful statului sau un partid de guvernamant nu are obligatia de ati da painea in gura si nici de ati strunii viata mai ales intr-un stat democratic,tu trebuie sa o faci asta!!!!!…slabiti-ma cu poporul roman care asteapta sa i se dea cu lingura totul!!!..ceea ce se intampla acum in tara nu este vina haimanalelor politice,ci,a nepasarii romanilor fata de propriia lor tara si a vietii..este rodul ignorantei si destrabalarii pe care o adopta fiecare acest cetatean in propria sa viata!!!…moralitatea,demnitatea,respectul pt volorile tarii tale nu vin de la guvern,seful statului sau de la vreun partid de guvernamant,ci,ele pornesvc din interiorul fiecarui individ…mai studiaza filozofia umanitatii,spiritualitatii si mai apoifaci reportaje!!!!..cu sinceritate…

  4. Eugen spune

    Modul abuziv in care procedeaza noii parveniti de la putere, prin ignorarea completa a tuturor regulilor jocului nu va aduce decat o depuctare masiva a USL la vitoarele alegeri. PDL n-a visat niciodata la un asa sprijin electoral din partea pseudoopozitiei

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.