Andronescu: Rezultatele de la Bacalaureatul din 2012 arată că nu s-au luat măsuri de remediere a situaţiei de anul trecut

Faptul că rezultatele de la Bacalaureatul de anul acesta sunt similare cu cele din 2011 reprezintă o dovadă că nu au fost luate toate măsurile pentru remedierea situaţiei de anul trecut, a declarat, duminică, 8 iulie, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu.

„Trebuiau făcute analize complete şi pe acestea trebuiau urmărite cu periodicitate matematică. (…) Aşteptăm toate rezultatele, după care vom porni analize pe toate palierele.
Vom cere ca la nivelul fiecărei şcoli să avem măsuri concrete cu termene şi responsabilităţi pentru a rezolva această situaţie”, a precizat ministrul Educaţiei.

Ecaterina Andronescu a menţionat că, până în prezent, doar 30 de judeţe au raportat rezultatele complete, iar „pe medie, rezultatele sunt comparabile cu cele de anul trecut”. „Sunt câteva judeţe care au crescut peste ceea ce am avut anul trecut şi sunt judeţe care au scăzut faţă de ceea ce a fost anul trecut.

Citeste si:  Elevii şi studenţii primesc câte 200 de euro pentru achiziţionarea unui calculator

Iaşi a crescut cu 14%, Gorj a crescut cu 11%, Alba şi Argeş cu 10%. În limita a cinci procente au crescut Galaţi, Giurgiu, Tulcea şi Vrancea. Sunt judeţe care au scăzut semnificativ: Harghita – 34%, Botoşani – 17%, Sălaj – 16%, Constanţa – 12 procente, Covasna – 12 procente, Ilfov – 10 procente”, a susţinut ministrul Educaţiei. Potrivit acesteia, au scăzut cu până la 5 procente în promovabilitate Satu Mare, Călăraşi, Sibiu, Buzău şi Bacău.

Ecaterina Andronescu a arătat că sancţiunile privind reducerea finanţării per elev de anul trecut la liceele cu rezultate slabe nu au produs efecte scontate.

Ministrul Educaţiei a anunţat că, după finalizarea contestaţiilor, se va face o analiză pe trei paliere – la nivel naţional în minister, apoi se va cere ca la nivelul fiecărui judeţ, liceu să existe măsuri concrete cu termene şi cu responsabilităţi foarte exacte.

Citeste si:  Stocurile de produse finite din industrie in scadere cu 4,8%, in 2008

Întrebată care ar fi cauza rezultatelor slabe de la Bacalaureatul de anul acesta, Ecaterina Andronescu a afirmat că nu ar pune pe primul plan existenţa camerelor de supraveghere, ci mai degrabă inadecvarea subiectelor la ceea ce s-a învăţat pe parcursul liceului.

„Inadecvarea subiectelor trebuie privită cu mai multă atenţie. La matematică subiectele gândite pentru liceele tehnologice au fost de un grad de dificultate mai mare decât subiectele de la liceele de matematică-informatică, în condiţiile în care în aceste licee orele de matematică sunt mai puţine”, a explicat Ecaterina Andronescu.

Şi secretarul de stat Stelian Fedorca a afirmat că, după ce a văzut ce subiecte s-au dat la matematică, a dat un pronostic de 30% promovabilitate în liceele tehnologice, întrucât aceste subiecte au fost foarte dificile.

De asemenea, ministrul Ecaterina Andronescu a anunţat că se va face o analiză la fiecare liceu pentru a se vedea care sunt cauzele promovabilităţii scăzute şi pentru a vedea dacă profesorii sunt calificaţi, dacă elevii au fost la şcoală.

Citeste si:  Elevii din clasele a III-a şi a IV-a vor învăţa despre arhitectură şi mediul construit

„Anul trecut, s-au închis peste 2.000 de şcoli. Copiii aceia ajung mai greu la şcoală întrucât distanţa este mai mare. Trebuie analizat liceu cu liceu şi să vedem ce se poate face în fiecare caz în parte”, a mai spus Andronescu.

Demnitarul consideră că MECTS trebuie să se gândească la o formulă de dialog cu angajatorii prin care să implementeze anumite forme de calificare.

Întrebată despre Bacalaureatul diferenţiat, Ecaterina Andronescu a afirmat că este una dintre soluţiile care ar putea fi luate în discuţie, dar nu vrea să avanseze aşa ceva decât în măsura în care ideile se concretizează şi se pot transforma într-un proiect de lege.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata