Brăila, judeţul cu cel mai mare procent de promovabilitate a examenului de bacalaureat

Un procent de 60% din absolvenţii clasei a XII-a din judeţul Brăila care au participat la prima sesiune a examenului de bacalaureat au obţinut note de trecere, Brăila devenind înaintea soluţionării contestaţiilor judeţul cu cel mai mare procent de promovabilitate a acestui examen.

‘Consider că rezultatele din acest an înainte de soluţionarea contestaţiilor se datorează eforturilor din ultimii patru ani făcute atât de elevi, părinţi, cât şi de profesori, în condiţiile în care în urmă cu patru ani, judeţul Brăila se afla pe locul al IV-lea de la finele clasamentului.

Citeste si:  Admiterea la facultate se va realiza doar prin examen sau pe baza mediei de la bacalaureat

Am stabilit pe plan local că rezultatele se obţin prin munca elevilor şi a profesorilor. Meritul primordial aparţine elevilor, în plan secundar sunt părinţii care i-au orientat spre carte şi nu spre alte moduri de a se promova şi, este adevărat, că profesorii au rolul lor important în obţinerea acestui rezultat la bacalaureat’, a declarat  inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ), Iulian Danielescu.

Din cei 2.429 de absolvenţi ai clasei a XII-a din judeţul Brăila care s-au înscris la prima sesiune a examenului de bacalaureat, 133 au lipsit de la probe, doi absolvenţi obţinând media 10.

Citeste si:  Promovabilitatea la bacalaureat în Bucureşti a crescut cu peste 1,7 % după contestaţii

Anul trecut, promovabilitatea la bacalaureat a fost în judeţul Tulcea de 56,01%, iar în anul anterior de 59,48%.

Rezultatele finale ale examenului de bacalaureat vor fi afişate vineri, 13 iulie, după soluţionarea contestaţiilor.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata