Detailly, on financiarul.ro, the head code will be:

Hotărârile Parlamentului care vizează autonomia Legislativului nu vor mai putea fi atacate la CCR

Hotărârile şi deciziile pe care le ia Parlamentul şi care vizează autonomia Legislativului nu vor mai putea fi supuse controlului CCR, au decis marţi deputaţii jurişti.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a adoptat marţi Legea de aprobare a modificării OUG de funcţionare şi organizare a CCR care prevede că pot fi supuse controlului CCR doar acele hotărâri ale Parlamentului care încalcă norme sau principii constituţionale. Excepţie fac hotărârile care vizează autonomia Parlamentului.

„Am considerat că Parlamentul nu poate fi o anexă a CCR şi autonomia Parlamentului trebuie respectată şi într-o lege care vizează CCR. Tot ce înseamnă hotărâri şi decizii pe care le ia Parlamentul, mai puţin cele care vizează autonomia internă şi cele cu caracter individual, sunt fie supuse CCR în total acord cu ultima hotărâre a CCR.

Nu există o lege care să definească autonomia Parlamentului, dar sunt acele hotărâri care vizează reglementări la diverse instituţii sau reglementări, hotărâri care vizează numiri în anumite funcţii acestea ţin de autonomia internă a Parlamentului şi astfel de hotărâri nu trebuie să fis supuse controlului CCR”, a declarat vicepreşedintele Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, Florin Iordache.

Potrivit acestuia, prin modificarea efectuată s-a stabilit că tot ceea ce înseamnă autonomie internă a Parlamentului să nu fie sub controlul de constituţionalitate a CCR.

„CCR s-a contrazis, a zis într-o lună aşa în altă lună aşa, de-a lungul timpului”, a mai spus social-democratul.

Florin Iordache a afirmat că înlocuirile de preşedinţi ale camerelor Parlamentului sunt supuse doar controlului legislativului, întrucât acesta este suveran.

„După plenul Parlamentul de mâine seară sau joi dimineaţă această ordonanţă cu modificări va deveni lege de modificare şi adoptare a ordonanţei. Aceste schimbări şi aceste înlocuiri de preşedinţi de Camere sau alte numiri sunt supuse unui control al Parlamentului. Plenul este suveran”, a mai explicat Iordache.

„Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii hotărârilor cu caracter normativ ale plenului Camerei Deputaţilor, a plenului Senatului şi ale hotărârilor celor două Camere reunite ale Parlamentului, hotărâri care afectează valori, reguli şi principii constituţionale, cu excepţia hotărârilor care vizează autonomia internă a Parlamentului, cât şi a actelor juridice cu caracter individual”, se precizează în articolul adoptat în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor.

Loading...
Citește și
loading...
1 Comentariu
  1. M.Dumitru spune

    Parlamentarii nu au ce face!!!
    Denumirea institutiei spune clar ce atributiuni are CCR .sa urmareasca respectare Constitutiei,ce nu le era clar onorabililor?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.