Situaţia în Siria a ajuns într-un „punct critic”, afirmă Kofi Annan

Situaţia în Siria a ajuns într-un „punct critic”, a declarat emisarul ONU în Siria Kofi Annan, în cursul unei întâlniri avute marţi, la Moscova, cu preşedintele rus Vladimir Putin, transmite AFP.

 „Criza siriană a atins un punct critic şi sunt mulţumit că avem ocazia să vorbim despre acest lucru”, a declarat Kofi Annan la începutul convorbirilor de la Kremlin.

La rândul său, şeful statului rus a dat asigurări că Moscova „va face totul pentru a susţine eforturile” emisarului special internaţional pentru Siria.

„De la început, odată cu primele măsuri, noi v-am susţinut şi continuăm să vă susţinem eforturile vizând reinstaurarea păcii civile” în Siria, a insistat Vladimir Putin.

Întâlnirea Vladimir Putin-Kofi Annan are loc în ajunul prezentării în faţa Consiliului de Securitate al ONU a unui nou proiect de rezoluţie occidental, care ameninţă cu sancţiuni regimul de la Damasc, în contextul continuării violenţelor în Siria.

În cadrul unei conferinţe de presă susţinute după întâlnirea de la Kremlin de emisarul special internaţional pentru Siria şi ministrul de externe rus Serghei Lavrov, cei doi şi-au exprimat încrederea privind adoptarea de către Consiliul de Securitate al ONU a unei soluţii de compromis privind criza siriană, conform EFE.

„La conferinţa de la Geneva s-a ajuns la un dificil consens şi nu există motive ca acest lucru să nu se repete în cadrul Consiliului de Securitate. Suntem dispuşi” să acceptăm un eventual compromis privind Siria, a subliniat şeful diplomaţiei ruse.

La 30 iunie, la Geneva, Grupul de acţiune privind Siria s-a pronunţat în principiu asupra unei eventuale tranziţii în ţara arabă, conform unui acord interpretat diferit de către semnatari: Washingtonul consideră că documentul deschide calea unei perioade post-Assad, Moscova şi Beijingul reafirmă că sirienii trebuie să decidă singuri asupra destinului lor.

Până acum, Rusia, una din cele cinci state membre permanente ale Consiliului, a făcut uz de dreptul său de veto împotriva a două proiecte de rezoluţii coercitive privind condamnarea regimului preşedintelui Bashar al-Assad.

Alăturându-se Chinei, Rusia a blocat din nou luni adoptarea unei rezoluţii de condamnare a guvernului sirian pentru recentul masacru de la Treimsa, pe care regimul de la Damasc l-a negat, afirmând că ceea ce s-a petrecut în oraşul din centrul Sireiei au fost lupte cu grupuri armate.

Loading...
loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.