Cea mai bună strategie de a reduce stresul

– Imaginează-ţi că navighezi în Bahamas, savurând o băutură rece şi ascultând cum valurile lovesc barca.  Relaxant, nu-i aşa? Nu şi pentru prietenul meu Rob, scrie Peter Bregman pe HBR Blog Network (Harvard Business Review).

Rob nu este de obicei stresat. Pe mulţi oameni, munca de zi cu zi a lui Rob, i-ar face să-şi rupă părul din cap. El este dezvoltator de imobiliare, care se confruntă de regulă cu o multitudine de probleme sâcâitoare, legate de chiriaşi, bănci, procese, sau de administrarea proprietăţii şi schimbarea rapidă a cursului. Da, Rob le rezolvă în fiecare zi cu statornicie şi perspectivă.

Aşă că de ce era el stresat în acea fericită zi pe barca sa?

Din acelaşi motiv pentru care majoritatea dintre noi se stresează: aşteptări care ne frustrează. Rob trebuia să dea un telefon important, dar telefonului lui nu funcţiona. El resimţea o diferenţă între ceea ce se aştepta să se întâmple şi ceea ce se întâmpla efectiv.

Iată ce stă la baza stresului şi ce ne afectează mai mult decât oricând în aceste zile, pentru că aşteptările noastre continuă să crească, în parte datorită impresionantelor îmbunătăţiri la nivel de tehnologie.

Într-un interviu hilar cu Conan O’Brien, comedianul Louis C.K. vorbea despre cum totul este minunat în prezent, dar nimeni nu este fericit. El spune povestea despre a te găsi într-un avion, experimentând pentru prima oară senzaţia de a naviga pe Internet la peste 7 600 de metri. A rămas impresionat. Şi persoana de lângă el naviga fericit pe Internet până când a căzut conexiunea. Bărbatul a ridicat mâinile în aer şi a strigat: „Asta e un rahat!”.

Louis C.K. spunea: „Cât de repede îi datorează lumea ceva ce ştie că exista numai de 10 secunde”.

Cu toţii am căzut în această capcană. Aşteptăm mai mult nu numai de la tehnologia noastră, ci şi de la noi înşine şi de la cei din jur.    

Rob se loveşte de obicei de problemele omniprezente tocmai pentru că sunt omniprezente. Le aşteaptă. Chiriaşii se plâng tot timpul de ceva. Banca doreşte întotdeauna mai multe informaţii. Procesele apar. Cursul se schimbă permanent. Aceste lucruri au intrat în rutină şi el are rutina proprie cu care le răspunde, aşa că acestea nu îl mai stresează.

Dar în acea zi pe barcă, Rob se aştepta ca telefonul lui mobil să funcţioneze. Nu existau alte alternative de a comunica, aşa că imposibilitatea de a face acel apel important, a creat o aşteptare stresantă nesatisfăcută.

Deci, ce poţi face pentru a reduce stresul şi frustrarea care apare în urma aşteptărilor nesatisfăcute?

Ai două variante: fie schimbi realitatea din jurul tău, fie îţi schimbi aşteptările.

Uneori, realitatea este imposibil de schimbat. Eşti permanent frustat de un angajat? Ajută-l să-şi îmbunătăţească competenţele. Dacă nu reuşeşte, îl poţi concedia.

Dar ce se întâmplă dacă eşti frustrat din cauza unui coleg? Sau a întregului departament? Nu-i poţi concedia pe toţi. Poate poţi înceta să lucrezi cu ei, dar asta nu e ceva ce poţi controla. Ai putea să-ţi dai demisia, dar asta implică şi mai mult stres.

Vorbind din experienţă proprie, Peter Bregman spune că a încerca să schimbi realitatea nu te eliberează de obicei de stres, ci îl creează. Un lucru minor, cum ar fi schimbarea scaunului în avion, poate fi foarte solicitant, încât chiar dacă funcţionează, s-ar putea ca de cele mai multe ori să nu merite.

Şi ne rămâne ceea ce cred că este cea mai bună strategie de a reduce stresul: schimbarea aşteptărilor. Cu alte cuvinte, obişnuieşte-te să nu obţi ceea ce vrei.

Ştiu că această idee nu este compatibilă principiul „go-get-‘em”, pe care majoritatea dintre noi am fost învăţaţi să îl îmbrăţişăm. Dar în marea majoritatea timpului, numerită efortul să lupţi împotriva realităţii. Fie nu poţi schimba ce te înconjoară, fie lupta este prea stresantă.

Dacă să-ţi schimbi aşteptările se dovedeşte a fi prea dificil, următoarea mişcare este să-ţi creezi o perspectivă. Imaginează-ţi o scală de la 1 la 10, unde 10 este ce mai rea realitate la care te poţi gândi. Poate 9 este o boală gravă, care, implică, în majoritatea cazurilor moartea. Posibil ca 8 să fie ceva ce-ţi va afecta viaţa pentru totdeauna, cum ar fi un accident care te va lăsa în scaunul cu rotile. Să spunem că 7 este ceva care îţi afectează viaţa temporar, pierderea slujbei sau mutatul dintr-o casă în care nu-ţi mai permiţi să stai. Înţelegi în ce direcţie mă îndrept?

Aproape toate lucrurile care ne sperie sunt undeva pe poziţia 1-2 pe scala aşteptărilor de mai sus. Starea de spirit şi nivelul de stres sunt determinate de evenimente care contează puţin cu adevărat.

Este util să-ţi aminteşti când te-ai simţit foarte iritat că cei de la compania de cablu ţi-au adăugat 5 dolari în plus la factură sau te-au ţinut 30 de minute la telefon în timp ce investigau problema. Sau când ai primit o sarcină pe care o considerai lipsită de sens. Asta nu înseamnă să nu-ţi corectezi munca. Ci doar să nu te enervezi prea mult din aceste motive.

Dar asta nu este întotdeauna uşor de făcut. Un număr redus de factori de stres cauzează multe stări de iritare şi nu este natural să fii stresat de lucruri care nu contează cu adevărat în schema de ansamblu.

Putem să ne reducem substanţial stresul, recunoscând că în multe situaţii nu este necesar ne comportăm precum profesioniştii, iar perfecţiunea nu este necesară, realistă sau chiar folositoare în acele cazuri.  

Stresul lui Robert a atins punctul maxim atunci când a crezut că problema era doar la telefonul lui. Dar, în cele din urmă, a aflat că nu era semnal pe toată întinderea insulei. Cumva, aceasta a reuşit să-l facă să-şi schimbe aşteptările. A ştiut că nu era nimic de făcut.

Şi odată ce şi-a stabilit noua realitate, a fost capabil să-şi creeze o anumită perspectivă. Pe ce treaptă a scalei de la 1 la 10 se găsea imposibilitatea de face acel apel? Nu mai sus de prima treaptă.

Şi pur şi simplu, lipsa semnalului la telefonul mobil pentru o perioadă de 12 ore s-a transformat într-o vacanţă reală.

Traducere şi editare: Cătălina Rusin

 

Loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.