350 dintre cele mai puternice companii vor să instaureze un super-guvern care să conducă întreaga lume

Continuăm saga Bilderberg cu prezentarea unei alte organizaţii controlate de acest puternic şi omniprezent grup: Comisia Trilaterală. Un gup de influenţă care defineşte cât se poate de bine nu numai doctrina Bilderberg, dar şi  obiectivele finale ale acestei organizaţii.

 

Comisia Trilaterală – ecoul grupului Bilderberg

Geneza Trilateralei se regaseste in Pilgrim’s Society, un grup de reflexie care a regrupat, dupa 1903, marile familii protestante din Estul SUA.

Unul dintre fondatorii săi, Hammer, a fost unul dintre amicii lui Lenin şi l-a presat pe Ford să vândă tractoare Uniunii Sovietice.

La puţin timp, John D. Rockfeller, fondatorul Standard Oil (ESSO), companie care în 1900 controla 90% din producţia de petrol rafinat din SUA, a fondat C.F.R. (Council of Foreign Relations), o veritabilă anti-camera a politicii externe a SUA, un guvern secret în interiorul executivului american.

C.F.R. este în acest moment un puternic grup de studii american care reuneşte 1400 de afiliaţi, membrii săi ocupând înalte funcţii în guvernul american dar şi în industrie şi finanţe internaţionale.

Grupul sub conducerea lui David Rockfeller a stat la realizarea planificării economiei americane, iar unul dintre membrii ai CFR a fost preşedinte al FED, iar Carter care a fost recrutat de CFR din rândurile Trilateralei avea să ajungă preşedintele SUA.

Comisia Trilaterală (abreviată: “Trilaterala”) a fost fondată în 1973 de Zbigniew Brzezinski în jurul idei centrale de unificare a regimurilor politice  în favoarea blocurilor politice şi în detrimentul naţiunilor. Trilaterala a prins rapid amploare înainte de expansiunea lumii asiatice.

Totuşi, fondatorul Trilateralei este considerat contele David Rockfeller, proprietarul unei dintre cele 5 mari bănci din New York: Chase Manhattan Bank.

Trilaterala este formată din crema CFR şi Bildergberg a fost înfiinţată şi finaţată de Rockfeller împreună cu fratele său Nelson (care avea să devină vice-preşedinte al SUA).

Însumând aproximativ 360 de membri cooptaţi din întreaga lume, Trilaterala a permis realizarea unei reţele unice între principalii actori ai economiei şi politicii internaţionale. Dintre aceştia, 120 sunt americani, 80 japonezi iar restul europeni.

350 dintre cele mai puternice companii internaţionale sunt conduse de membri sau afiliaţi ai Trilateralei.

Scopul declarat al Trrilateralei – ca şi al altor organisme internaţionale de acelaşi tip – este de lansare pe orbită a unui guvern. Comisia speră că se va ajunge la o unificare treptată a pieţelor investind în diverse organisme internaţionale.

În fostele ţări comuniste acestea deţin numeroase active, organizaţia beneficiind de importante fonduri furnizate de companiile capitaliste care-şi pot dirija fondurile şi oamenii prin importante fundaţii americane.

Printre altele, Trilaterala controlează şi organizaţia celor mai importante puteri industralizate (G7) lansată de Japonia ca mare putere economică. În acest context, nu este de neglijat că la debutul său în Italia, Trilaterala s-a aflat în colimatorul Brigăzilor Roşii care au acuzat-o că vrea să confişte puterea mondială.

 

Puterea opacă a Trilateralei

Conducători de multinaţionale, guvernanţi ai tarior bogate şi partizani ai liberalismului economic au realizat un compromis pentru a-şi impune viziunea asupra lumii.

În iulie 1973, într-o lume bipolară, David Rockefeller lansa Comisia Trilaterală care va marca momentul de început al războiului ideologic modern. Mai puţin mediatizată ca forumul de la Davos, comisia rămâne extrem de activă prin reţeaua sa de influenţa cu multiple ramficatii.

Figură marcantă a capitalismului american, Comisia se doreşte a fi un “cenaclu” al elitei politice şi economice internaţionale care este însă, în acest moment, un club închis care include personalităţi marcante ale economiei şi politicii mondiale şi care dă naştere la numeroase controverse.

Crearea acestei organizaţii opace, protejată de orice imixtiuni din partea mass-media, coincide în acest moment cu o perioadă de incertitudine şi turbulenţe în politica mondială, guvernarea economiilor mondiale pare să scape de sub controlul elitelor din ţările bogate, forţele de stânga sunt din ce în ce mai active (în special în Europa), iar interconectarea în creştere a problemelor mondiale necesită o cooperare mai strânsă între marile puteri.

În acest context, Trilaterala se va impune rapid ca fiind unul dintre principalele instrumente pentru a apăra interesele multinaţionalelor şi de “iluminare” a deciziilor luate de decidenţii politici.

La acesta imagine de putere filozofică a lumii politice menită a insufla „înţelepciunea” necesară gestiunii afacerilor terestre se adaugă încercarea elitelor incluse în sânul acestei instituţii absolut nedemocratice să definească o sumă de criterii necesare pentru o „bună guvernare” internaţională.

Temele dezbătute în sânul acestei oligharhii internaţionale în cadrul reuniunilor anuale care se ţin în diferite oraşe ale trilateralei sunt învăluite de o discreţie absolută, iar fiecare subiect face obiectul unui raport anual (The Trialogue) şi al lucrărilor tematice (Triangle Papers) realizate de echipe de experţi americani, europeni şi niponi. Făcute publice, aceste documente “traduc” atenţionările Trilateralei referitoare la probleme globale care transcend suveranitatea naţională şi „necesită intervenţia ţărilor bogate”.

 

Triada ideatică a Trilateralei

Principala idee care stă la baza funcţionării Trilateralei ţine de necesitatea unei “noi ordini mondiale”, legitimitatea acesteia fiind justificată prin evenimente cum ar fi cel din 11 septembrie 2001 care a furnizate suficiente argumente pentru “ordineA internaţionalĂ” şi un “răspuns global” din partea principalilor conducători ai lumii chemaţi să colaboreze împotriva unor astfel de ameninţări.

A doua idee care a stat la baza activităţii Trilateralei – derivată din primă – face trimitere la rolul tutelary al ţărilor triadei (în special al SUA) în cadrul reformei sistemului internaţional. Statele bogate sunt chemate să-şi unească eforturile într-o misiune destinată a promova “stabilitatea” planetei graţie unei generalizări a modelului economic dominant.

Democraţii liberali sunt “centrul vital” al economiei, finanţelor şi tehnologiei, iar ţările care doresc să se integreze trebuie să se supună deciziilor acestui centru.

Cu toate acestea, trebuie subliniat că nici în cadrul ţărilor triadei nu există un consens în această privinţă, dovadă stând diferendele înregistrate între membrii triadei: refuzul semnării acordului de la Kyoto, opoziţia faţă de crearea unei curţi penale internaţionale, intervenţiile militare americane, poltica israleliană etc.

Discursul directorului OMC împotriva grupurilor ce reclamă un alt fel de mondializare – catalogaţi ca “e-hippies” – subliniază cea de a treia caracteristică a Trilateralei: aversiunea sa faţă de mişcările populare.

Ea s-a regăsit clar exprimată în celebrul raport al Comisiei referitor la guvernanţa democraţiilor redirijată. Datând din 1975, textul denunţa “excesul de democraţie” exprimat, d.p.d.v. al autorilor, prin manifestaţiile contestare din epocă. Cele care, ca şi astăzi, pun în discuţie politică externă a SUA şi reclamă recunoaşterea noilor drepturi democratice. Raportul a provocat comentarii indignate centrate pe administraţia Carter (fost membru al Trilateralei).

După cum se poate observa, ideologia Trilateralei gestionată direct sau indirect de grupul Bilderberg este subordonată unui singur scop: realizarea unei noi ordini mondiale de sorginete eminamente capitalistă în care naţiunile dispar ca entitate, iar deciziile se iau în mod centralizat în cadrul unui guvern mondial. Cine vor fi membrii acestui super-guvern? Credem că puteţi răspunde şi singuri acestei întrebări.

Danut Dudu

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.