Cluj: PDL va instala camere video la intrarea în secţiile de votare

Organizaţia PDL Cluj va instala, pe cheltuială proprie, camere video la intrarea în secţiile de votare pentru referendum.

‘PDL Cluj va instala camere video la intrarea în toate secţiile de votare din judeţ pentru supravegherea referendumului. Vom apela la toţi colegii de la partid care au camere video acasă şi le vom monta la intrarea în fiecare secţie dacă vom putea, dar cu siguranţă le vom amplasa la intrarea în fiecare clădire unde sunt mai multe secţii.

Vom cumpăra câte un trepied şi vom amplasa camerele video de la ora 7 la ora 23 în ziua desfăşurării referendumului’, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda.

Citeste si:  Fabrica Bosch - cea mai mare investiţie privată din Cluj

El crede că vor fi încercări de fraudare a votului.

‘Avem informaţii că sunt fişate persoanele plecate în străinătate care vor fi bifate că au votat. Buletinele de vot ale acestora, chiar dacă vor fi nule, vor fi luate în considerare pentru asigurarea cvorumului astfel încât referendumul să fie validat’, a menţionat Daniel Buda.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close