Peste 80% dintre români consideră oportun un referendum naţional pe tema Roşia Montană

Peste 80% dintre români consideră că ar fi o idee bună organizarea unui referendum naţional pe tema proiectului Roşia Montană, prin care cetăţenii să decidă asupra continuării sau nu a acestuia, relevă un sondaj Public-Affairs, realizat în perioada 24 – 26 iulie, transmis vineri, 27 iulie.

Potrivit cercetării sociologice, 86% dintre persoanele chestionate se declară pentru organizarea unui referendum pe această temă, în timp ce 14% nu consideră că ar fi o idee bună.

57,4% dintre subiecţi au declarat că proiectul Roşia Montană nu este în interesul ţării, în timp ce 42,6% au o opinie contrară.

De asemenea, 92,8% dintre persoanele intervievate au afirmat că statul român ar trebui să fie principalul beneficiar al profiturilor de pe urma acestui proiect, pentru că el este cel care este proprietarul zăcământului de aur, în timp ce doar 7,2% dintre subiecţi au spus că beneficiar ar trebui să fie compania Roşia Montană Gold Corporation, cea care a asigurat fondurile necesare investiţiei.

81% dintre subiecţi au susţinut că nu sunt de acord cu proiectul de la Roşia Montană şi că acesta ar trebui oprit, iar 19% s-au declarat pentru proiect şi spun că acesta trebuie să continue.

Aproximativ trei sferturi dintre persoanele intervievate (74%) au susţinut, de asemenea, că preşedintele Traian Băsescu nu a procedat în interesul naţional atunci când s-a declarat în favoarea proiectului Roşia Montană, în timp ce 26% au o opinie contrară.

În contextul în care printr-o iniţiativă recentă s-a propus desecretizarea contractului dintre Roşia Montană Gold Corporation şi statul român, 96% dintre subiecţi consideră că ar trebui ca acest contract să fie făcut public, doar 4% afirmând că el ar trebui să rămână confidenţial.

Pentru 86,3% dintre respondenţi mass-media nu a informat corect populaţia în privinţa proiectului, în timp ce 13,7% se declară relativ mulţumiţi. Oricum, 83,6% dintre respondenţi au spus că proiectul Roşia Montană le este cunoscut în mică sau în foarte mică măsură, în timp ce doar 16,4% au declarat că proiectul le este cunoscut în mare şi în foarte mare măsură.

În ceea ce priveşte folosirea cianurilor în minerit pe care o presupune şi proiectul Roşia Montană, majoritatea persoanelor intervievate (85%) au susţinut că nu sunt de acord cu un asemenea metodă, doar 15% afirmând contrariul.

În acelaşi timp, 86% dintre respondenţi spun că autorităţile române ar trebui să ţină cont de rezoluţia Parlamentului European privind interzicerea folosirii cianurilor în minerit şi să nu acorde autorizaţia proiectului Roşia Montană, iar 14% au afirmat că nu ar trebui ţinut cont de rezoluţia PE.

Sondajul, realizat de Public-Affairs, în perioada 24 – 26 iulie, are o marjă de eroare de plus/ minus 2,75% (la un interval de încredere de 95%) şi a fost realizat pe un eşantion de 1.273 de subiecţi de 18 ani şi peste, eşantion probabilistic, multistadial, stratificat, pe baza rezultatelor provizorii ale recensământului populaţiei şi locuinţelor 2011, precum şi a datelor INS privind populaţia. Sondajul a fost realizat din surse interne ale Public-Affairs, prin metoda CATI.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.