Miercuri se deschide cea de-a 65-a ediţie a Festivalului de Film de la Locarno

0

Cea de-a 65-a ediţie a Festivalului de Film de la Locarno (Elveţia) se deschide miercuri seară în micul oraş din sudul Elveţiei, care se va transforma în următoarele 11 zile în locul unei mari întâlniri internaţionale cinematografice, relatează AFP.

Festivalul va începe în mod tradiţional la căderea nopţii, în Piazza Grande din centrul oraşului, transformată în cinematograf în aer liber. Manifestarea urmează să fie deschisă de elveţianul Marco Solari, preşedintele festivalului, unul din cele mai vechi din Europa: prima ediţie, din 1946, a început în parcul Grand Hotel cu proiecţia filmului ‘O Sole Mio’.

Organizatorii o vor omagia în acest an, în prima seară a festivalului, pe actriţa britanică Charlotte Rampling, invitată de onoare, care va primi Premiul de Excelenţă pentru întreaga carieră.

După prezentarea juriilor oficiale ale competiţiilor din festival, în Piazza Grande va rula în premieră filmul poliţist englez ‘The Sweeney’, în prezenţa regizorului, Nick Love, şi a actorului Ray Winstone.

În timpul celor 11 zile ale manifestării vor fi proiectate peste 300 de filme artistice, documentare şi scurtmetraje din circa 50 de ţări.

În afara competiţiilor oficiale, organizatorii vor omagia nume mari ale cinematografiei mondiale. Spectatorii vor putea asista la o retrospectivă Otto Preminger (1905-1986), după cele dedicate lui Vincente Minelli în 2010 şi lui Ernst Lubitsch în 2009. În cadrul retrospectivei vor fi prezentate 35 de filme, aproape întreaga sa creaţie, urmate de discuţii cu invitaţi. Unul dintre ei va fi actriţa Mylene Demongeot, care a jucat în 1958 în ‘Bonjoour Tristesse’.

Multe filme vor rula în premieră mondială, fiind prezentate de regizori şi actori.

Printre actorii care participă la festival se numără, în afară de Charlotte Rampling, Alain Delon, care va primi un premiu pentru întreaga carieră, Harry Belafonte, Gael Garcia Bernal, Eric Cantona, Ornella Muti, Valeria Bruni-Tedeschi şi alţii. Sunt aşteptaţi şi numeroşi regizori, printre care Leos Carax, Krzysztof Zanussi şi Apichatpong Weerasetakul, ultimul fiind preşedintele juriului.

Alte personalităţi care şi-au anunţat participarea la Festivalul de la Locarno sunt cântăreţul italian Gianni Morandi şi cântăreaţa australiană Kylie Minogue.

Printre noutăţile celei de-a 65-a ediţii a festivalului figurează o secţiune consacrată evoluţiei celei de-a şaptea arte, în cadrul căreia vor fi prezentate circa 50 de filme. Secţiunea ‘Open Doors’, dedicată regizorilor şi producătorilor ţărilor din Est şi Sud, pune accent în acest an pe creaţii ale Africii negre francofone.

Festivalul va lua sfârşit sâmbătă, 11 august, cu decernarea premiilor ediţiei din 2012

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.