Vladimir Putin susţine legea care consideră ONG-urile „agenţi străini”

0

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a susţinut marţi noua lege a organizaţiilor non-guvernamentale, ce obligă entităţile care participă la viaţa politică din Rusia şi sunt finanţate din exterior să se înregistreze ca „agenţi străini”, relatează agenţia EFE.

„De ce ei (SUA) s-au putut apăra de influenţele externe timp de decenii cu o astfel de lege şi noi în Rusia nu putem să facem la fel? s-a întrebat Putin adresându-se participanţilor la o tabără a tinerilor. El a făcut astfel aluzie la legea în vigoare în SUA din anul 1938, dar opozanţii ruşi şi ambasadorul american la Moscova consideră că cele două legi sunt diferite.

„Ce este rău în faptul că cei care primesc finanţare din exterior şi desfăşoară activităţi politice trebuie să se înregistreze ca agenţi străini? Dacă străinii plătesc pentru activităţile politice din ţara noastră, atunci ei se aşteaptă să obţină rezultate”, a continuat liderul de la Kremlin, adăugând că „nu vede nimic special” în noţiunea de „agent străin”.

Putin a mai avertizat cu aceeaşi ocazie şi asupra a ceea ce a numit pericolul acţiunilor anarhiste ale opoziţiei neparlamentare, pe care o acuză că este influenţată din Occident. „Aici sunt mulţi oameni cu idei patriotice. Îi înţeleg foarte bine şi am o mare consideraţie pentru ei. Mă înfurie cei care folosesc tehnologii politice dezvoltate de cineva din exterior”, a mai spus el în faţa tinerilor din acea tabără.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.