Despre divorţ, cu mâna pe inimă…

7

– Dezastrul divorţurilor cuprinde şi România. Procentul se ridică la circa 60% pe an. Ce se află dincolo de această neputinţă de a convieţui în doi? O modă? O necesitate sau un nou profil sufletesc? Răspunsurile la ancheta revistei Formula AS încearcă o abordare intimă a problemei. Deocamdată au cuvântul bărbaţii.

1. Vă mai amintiţi momentul exact când aţi simţit că mariajul în care sunteţi se prăbuşeşte?

2. Ce aţi făcut ca să mai salvaţi căs­ni­cia?

3. Aţi divorţat lăsând în urmă prie­te­nie sau ură?

4. În ce fel v-a schimbat divorţul? A re­­con­­figurat felul în care vedeaţi dragostea şi viaţa?

5. Cum aţi depăşit singurătatea de du­pă divorţ?

 

Când se lasă frigul

 

1. De prea multă vreme nu ne mai spuneam nimic. Ne întâlneam în bucătărie, seara, ne uitam unul la altul pe furiş, mâncam în tăcere. Nu mai suportam privirile lungi. Nici ea, nici eu. Erau prea multe întrebări în ele, prea multe reproşuri nerostite. Afară ploua, bucătăria era cel mai rece loc de pe pământ. Mâine o să fie bine, îmi ziceam, e doar foarte frig aici şi suntem obosiţi. O să treacă, o să vorbim. Mâncam mai departe, întrebam „ce faci?”, îşi ridica privirea către mine absentă, se uita prin mine. „Mâine, să iei tu cafea. Şi pâine. Şi să plă­teşti lumina. Neapărat”. Dădeam din cap că „da”. A doua zi era la fel, luam cafea, luam pâine, plăteam nişte facturi, lucram, fiecare cu treaba lui, ne întâlneam în bucătărie seara. Era frig.

Aşa a fost şi atunci. Exact aşa. Aceeaşi bucătărie, ace­laşi frig, aceeaşi seară, aceleaşi tăceri. Doar că atunci am ştiut. Am ştiut că lucrurile astea n-or să mai treacă, am ştiut că mâine nu va fi mai bine, am ştiut că fe­meia din faţa mea, soţia şi iubita mea de-o viaţă, a de­venit o străină, am ştiut că şi eu am devenit un străin pentru ea. M-am simţit bătrân, neputincios şi prost.

După multă vreme, am început să vorbim. Ne-am cer­tat, ne-am spus tâmpenii, am ieşit afară, singur, în frig. Venise iarna, era un ger cumplit. Cumva, nu ştiu cum, parcul ăla îngheţat în care am rămas în noaptea aceea era mult, muuuult mai cald, decât bucătăria noastră.

2. Din noaptea aia, am tot vorbit. Am vorbit despre vieţile noastre, despre cine suntem şi cum ne-am schim­bat în cei 15 ani cât am stat împreună, despre aşteptările noastre de acum, despre şansele pe care le mai avem împreună. Erau atâtea lucruri nespuse între noi care ieşeau la iveală. Erau prea multe cuvinte din­tr-o dată, iar unele dureau îngrozitor de tare. Uneori, nu le făceam faţă şi atunci ne certam din nou. Din noi ieşeau nişte monştri, vorbele erau vii şi muşcau din carne vie.

Nu mai simţeam nici măcar că tre­buie să ne cerem iertare pentru toa­te astea. Ne dispreţuiam. Unul pe altul şi pe noi înşine. Dar mă­car vorbeam. În fiecare zi câte pu­ţin. Era mai cinstit, mai bine.

Şi încet, în timp, iarna s-a făcut primăvară, iar în bu­cătărie a încetat să mai fie frig. Am început să ne râdem unul altuia, să ne încurajăm, să ne amintim tot ce ne leagă, toate lucrurile care au fost şi vor rămâne între noi şi de acum încolo. Dar căsnicia noastră dispăruse. Încrederea noastră în ea. Dispăruse tandreţea, dispăruse iubirea. Deveni­se­răm prieteni. Ne puteam despărţi.

3. Pentru că am vorbit atât de mult în lunile în care a fost frig, pentru că am trăit 15 ani împreună în care ne-am iubit, în care ne-am luptat unul pentru altul până la capăt, pentru că am înţeles amândoi că, de la un punct încolo, căsnicia a devenit doar frig şi tăcere, pentru că am ştiut că aşa nu ne vom face decât rău unul altuia, despărţirea a venit firesc, fără chin şi fără sufe­rinţă. De chin şi de suferinţă am tot avut parte în timpul acela în care, de fapt, nu ne mai spuneam nimic.

Am înţeles, greu, că unele lucruri nu sunt veşnice, am înţeles că, uneori, după nişte ani şi după nişte lupte, oa­menii se schimbă, nu se mai recunosc unul pe altul, au alte aşteptări şi trebuie să meargă mai departe pe alt drum, cât încă nu e prea târziu.

Ne-au salvat toate dis­cuţiile istovitoare pe care le-am avut până seara târziu, ne-a salvat faptul că niciodată, nici chiar după cele mai urâte certuri, nu am uitat, de fapt, cine e celălalt. Dar cel mai important e că ne-am despărţit împăcaţi. Că ne-am dat seama că am trăit nişte ani extraordinari îm­preună şi că trebuie să-i fim recunoscători lui Dum­nezeu pentru asta, chiar dacă povestea noastră s-a sfâr­şit. Prietenia dintre noi a existat în­tot­deauna. Am fi fost nebuni să re­nunţăm la ea.

4. Acum, nu mai cred neapărat în căsnicie. Nu mai cred în drumul ăsta în doi care ar trebui să dureze o veşnicie. L-am străbătut, i-am văzut limitele, i-am gustat suferinţa. Cred însă că o femeie şi un bărbat care se iubesc cu adevărat trebuie să fie liberi, sinceri şi deschişi.

Cred că o relaţie trebuie să dureze atât timp cât mai există bucurie şi curăţenie în ea. Iar pentru asta e nevoie de spaţiu. Şi de respect. Am învăţat că tăcerea aduce cu ea frigul. Am învăţat că mulţi oameni căsă­toriţi încep să tacă din ce în ce mai tare după un timp. Nu mai vreau asta. Am nevoie să mă simt viu, cald şi iubit. Şi să ştiu că toate astea sunt reciproce. Poate că n-o să dureze pentru o viaţă, dar chiar nu contează. Ştiu doar că într-o bucătărie friguroasă nu mă mai întorc.

5. Singurătatea personală mi se pare mult mai cinstită decât singurătatea în doi. Pentru că ţine doar de tine, de neputinţele sau de tristeţea ta. Pentru că te lasă să visezi mai bine, oricât de obosit şi de sceptic te-ai simţi uneori. Iar eu încă visez. Visez să scriu, să iubesc, să mă bucur şi să împărtăşesc toate astea. Ştiu, nu e uşor deloc. Nici nu-mi imaginez că o să fie. Dar simt cum lucrurile se întorc încet la mine. Încep să mă curăţ. E bine.

Andrei Cernea,
36 de ani, muzeograf, Braşov

Continuarea în Formula AS

loading...
Citește și
7 Comentarii
  1. cosming spune

    Casatoria e doar un contract intre doua persoane si ca orice contract se poate rezilia. Nu exista nici un avantaj real in a fi casatorit, dimpotriva exista dezavantaje (dependenta, obligatii).

    Fenomenul este global, este bun si nu va fi oprit. Tendinta e foarte clara : se elimina treptat acest tip de contract intre doua persoane.

  2. mel spune

    60% din CE???

  3. oana spune

    Ce prostie de aritcol! E un fel frumos de a spune ca sunteti egoisti si va centrati pe fiecare si nu pe casnicie.Daca fiecare ar contribui la casnicie fara sa se puna mai presus de celelaltt, lucrurile merg. Sunt si perioade foarte grele, dar acestea vin mai mult din exterior sau asa e viata in sine- felul in care le privesti difera (o spune tot cineva care are in spate mai bine de 15 ani cu persoana iubita) !

  4. oana spune

    Si da, e foarte buna observatia de la inceputul articolului cu profilul sufletesc, desi nu l-as numi neaparat nou. Acum sunt conditii si pentru supravietuirea separata, spre deosebire de trecut, cand o femeie singura sau cu copii era condamnata la un trai mizerabil, iar un barbat singur nu gasea alinare (cu mici exceptii) decat in bratele prostitoatelor. S-au schimbat paradigmele sociale, egoismul e de cand lumea! Ai o problema cand vrei doar ce e „bun si pur”, dar nu stii unde sa cauti! Nu esti dispus sa te maturizezi impreuna cu persoana iubita (cel mai probabil nici ea nu vrea, ca doar va potriviti)= asta se cheama neseriozitate si isi are radacinele la inceputul relatiei. Solutia: dintru inceput fii afectuos, harnic, tolerant, bland, cu sacrificiu de sine si asigura-te ca partenerul iti impartaseste valorile. apoi incepe sa construiesti cu mare bagare de seama (e bine sa incepi de tanar)! Cam atat.

  5. filimon felicia spune

    A incepe ceva nu tine de varsta, dar singuratatea in 2 este o stare asa deplorabila incat e de preferat singuratatea individuala. Si conform versurilor ca = acolo unde dragoste nu e, nimic nu e= trebuie sa explici partenerului starea de lucruri pentru ca oricum sinceritatea este esentiala intr o relatie. Cand simti ca ai ajuns la cotitura, lasa l pe celalalt sa se elibereze, fara scandal si cu un dram de demnitate si atunci fi sigur ca ai castigat o prietenie desi ai pierdut un partener de viata.

  6. adi spune

    N-au fost de la inceput o pereche.
    Casatoria din dragoste se amplifica in ani si ajungi sa te consideri parte a unui intreg.
    Suntem impreuna de 30 si ceva de ani si inca nu putem sta despartiti .
    Fiecare considera ca celalalt e mai important in cuplu,chiar daca societatea ofera unuia mai mult…

  7. un oarecare spune

    din nefericire regula in ziua de azi este egoismul. cauzele nu sut relevante insa e adevarat. egoismul aduce cu el si lipsa de comunicare si alte probleme de genul acesta. de aceea sa nu ne mire faptul ca se aplica principiul mai bine divortat decat necasatorit, situatie care sper sa se schimbe cat de curand.
    oricum e trist si greu indiferent ca esti singur de unul singur sau singur in doi.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.