Jocurile Olimpice – Paris 1900

0 7

A doua ediţie a Jocurilor Olimpice de vară s-a desfăşurat la Paris, în Franţa, în perioada 14 mai – 28 octombrie 1900. Parisul a fost ales de către Congresul CIO din 1897 să organizeze Olimpiada din 1900 pentru a sublinia meritele lui Pierre de Coubertin în reluarea întrecerilor olimpice.

La Jocurile Olimpice de la Paris au participat pentru prima dată femei.

La Jocurile Olimpice de la Paris au participat, în total 997 de sportivi, din 24 de ţări, dintre care 22 de femei şi 975 de bărbaţi, care s-au întrecut în 95 de probe din 19 discipline sportive: atletism, canotaj, cricket, croquet, ciclism, scrimă, fotbal, golf, gimnastică, iahting, nataţie, pelota bască, polo, rugby, echitaţie, tenis, tir, tir cu arcul, tir cu coarda.

La atletism, americanii s-au impus în majoritatea probelor, iar Alvin Kraenzlein şi Walter Tewksbury au devenit campioni la patru şi, respectiv, două probe.
Charlotte Cooper (Anglia) a devenit prima femeie campioană olimpică (la tenis), englezii remarcându-se şi la fotbal, canotaj, polo şi tir cu coarda.

George A. Plagino a fost primul sportiv român care a participat la Jocurile Olimpice de la Paris 1900. Plagino s-a înscris în concursurile de tir, cu titlu individual, clasându-se pe locul al 13-lea din cei 51 de concurenţi la proba de tir, cu 11 talere lovite din 20 posibile.

În clasamentul pe medalii, primul loc a fost deţinut de Franţa, cu 26 de medalii de aur, 41 de argint, 34 de bronz, pe locul al doilea SUA, cu 19 medalii de aur, 14 de argint, 14 de bronz. Organizarea acestei ediţii a ridicat numeroase probleme, una dintre ele fiind aceea de a convinge forurile sportive greceşti să renunţe la pretenţia ca întrecerile olimpice să se desfăşoare numai pe teritoriul vechii Elade.

De asemenea, Jocurile Olimpice aveau nevoie să fie susţinute din punct de vedere financiar, astfel că la această ediţie a apărut un parteneriat şi anume includerea Jocurilor Olimpice în cadrul manifestărilor comerciale şi de divertisment prilejuite de Expoziţia Universală.

În urma acestui parteneriat au rezultat o serie de neajunsuri şi contrar eforturilor membrilor CIO şi măsurilor luate de Pierre de Coubertin pentru concentrarea întrecerilor atât ca spaţiu, cât şi ca timp de desfăşurare, susţinătorii financiari şi-au impus punctul de vedere, iar competiţiile olimpice au însoţit Expoziţia pe toata durata acesteia.

Astfel, scrima s-a desfăşurat la Tuilleries, gimnastica la Vincennes, ciclismul în Parc des Princes, iar atletismul în Bois de Boulogne, nu o dată ciocanul lui John Flanagan agăţându-se în copaci.

Nu au existat festivităţi de deschidere şi de închidere. La sfârşitul Jocurilor, a fost greu de stabilit care dintre probe s-a desfăşurat oficial şi care a avut un caracter demonstrativ, iar evidenţa şi centralizarea rezultatelor s-a putut întocmi numai după multe eforturi.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.