Nicolăescu (PNL): Parlamentul să decidă organizarea unui al doilea referendum dacă CCR nu-l confirmă pe primul

1

Parlamentul ar trebui să decidă organizarea unui al doilea referendum, dacă rezultatele consultării populare din 29 iulie nu vor fi confirmate de Curtea Constituţională, a declarat joi viceliderul deputaţilor liberali Eugen Nicolăescu.

”Dacă la nivelul Curţii se va opta pentru această variantă, nu s-au întrunit condiţiile pentru confirmarea rezultatelor referendumului, această concluzie va fi comunicată Parlamentului. Parlamentul, tot în baza unei hotărâri a Curţii Constituţionale, va trebui să decidă calea de urmat.

Eu cred că în acest moment o singură cale are Parlamentul, şi anume să constate că nu este simetrie juridică între alegerea şi demiterea preşedintelui, că este nevoie să fie completată legislaţia, în sensul de a se finaliza şi demiterea cu un al doilea tur de scrutin, un al doilea referendum, indiferent câţi se prezintă la vot, aşa cum este cu al doilea tur de scrutin la alegerea preşedintelui”, a susţinut Nicolăescu, la RFI, precizând că aceasta este opinia sa personală.

loading...
Citește și
1 Comentariu
  1. Adi spune

    Salut de acord cu Dl Nicolaescu… dar fondurile necesare sa fie suportate de el.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.