Un labirint de 250.000 de cărţi invită la lectură (VIDEO)

0

Un labirint compus din 250.000 de cărţi, conceput de artiştii brazilieni Marcos Saboya şi Gualter Pupo în centrul Londrei, îi invită pe vizitatori să se piardă între zidurile sale înalte de până la 2,5 metri şi să asculte poezii, relatează miercuri EFE.

Proiectul, intitulat ‘aMAZEme‘, face parte din cele 12.000 de evenimente programate în cadrul Olimpiadei Culturale de la Londra şi va fi deschis publicului până la 26 august, la centrul de artă ‘Southbank Centre’.

Artiştii, inspiraţi de naraţiunile despre labirint ale scriitorului argentinian Jorge Luis Borges, au început să-l conceapă acum doi ani, după cum a explicat Gualter Pupo pentru EFE.

‘Doream să facem ceva oarecum diferit. Este un loc în care te poţi pierde şi găsi ceva valoros de citit sau poţi asculta poezii’, a detaliat Pupo.

Labirintul, în formă circulară, este compus din cărţi de toate genurile care provin din donaţii private şi care, după desfiinţarea lui, vor fi donate organizaţiei neguvernamentale Oxfam International.

Pe pereţii lui şi pe ecranele care îl înconjoară se proiectează lumini şi versuri din toate epocile, în special ale dramaturgului englez William Shakespeare.

Pe parcursul întregii luni, diferiţi autori britanici şi internaţionali vor recita poezii.

Vizitatorii pot parcurge coridoarele labirintului, pot să extragă cărţi din pereţii lui şi să se aşeze să le citească.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.