Blaga: Guvernul este responsabil pentru inadvertenţele privind listele electorale; trebuie să-şi asume răspunderea

0

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, vineri, că le-a cerut colegilor din teritoriu, în cadrul unei audioconferinţe, să urgenteze introducerea în baza de date a democrat-liberalilor a votanţilor de pe listele suplimentare şi să fie foarte atenţi la reactualizarea listelor permanente, susţinând că Guvernul este principalul responsabil pentru situaţia creată la referendum.

„Rugămintea mea la colegi a fost să urgenteze introducerea în baza noastră de date a celor care au votat pe listele suplimentare pentru că avem peste 700.000 de oameni pe listele noastre. Nu le avem pe toate pentru că nu peste tot preşedinţii secţiilor de votare ne-au dat copii după listele suplimentare, dar peste 700.000 le avem. Acţiunea merge bine, cred că sunt în acest moment inventariaţi peste 400.000 de oameni, după care vom trece la verificări”, a precizat Blaga, la sediul PDL.

El a adăugat că le-a solicitat reprezentanţilor PDL din teritoriu „să fie foarte atenţi la reactualizarea listelor permanente”.

„Pentru că avem primari, avem consilieri şi le-am explicat foarte clar că aceste actualizări se fac periodic şi niciodată nu au survenit modificări mai mari de 0,1% din totalul cetăţenilor români cu drept de vot, introducând aici pe cei care s-au născut, cei care au împlinit 18 ani şi desigur scăzându-i pe cei care au decedat. Deci au aceste lucruri de făcut şi se vor achita de obligaţii”, a spus Blaga.

În opinia sa, Guvernul este responsabil, ”indiscutabil”, pentru inadvertenţele privind listele electorale.

„Pentru că orice tip de alegeri, referendum este organizat de Guvernul în funcţie şi aici este şi un lucru într-adevăr de neînţeles: pe toată această campanie pentru referendum a fost vehiculată cifra de aproximativ 18.300.000 de oameni pusă la dispoziţie de MAI. Chiar şi după anunţarea rezultatelor referendumului MAI a prezentat acelaşi număr de alegători români cu drept de vot şi culmea, ieri, într-o adresă, nu şi le asumă. Este un lucru grav”, a declarat Blaga.

Liderul democrat-liberal consideră că ”Guvernul în întregime trebuie să îşi asume răspunderea” în acest caz, pentru că „alegerile sunt organizate de Executiv”.

„Eu nu îi înţeleg, dar nu îi înţeleg în primul rând pe cei de la USL. N-am mai văzut în viaţa mea ca un partid să îşi pună sub semnul întrebării propriul Guvern. Unde aţi mai auzit ca să se actualizeze, să se numere cetăţenii cu drept de vot după ce a avut loc un scrutin? Unde aţi mai văzut?”, a mai afirmat preşedintele PDL.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.