Jocurile Olimpice – Beijing 2008

0

Jocurile celei de-a XXIX-a Olimpiade de vară s-au desfăşurat la Beijing, între 8 şi 24 august 2008, sub sloganul „O lume, un vis”.

Au participat 10.708 sportivi, care au concurat în 302 probe (165 pentru bărbaţi, 127 pentru femei, 10 mixte), în 31 de baze sportive în Beijing şi 6 baze sportive în Qingdao, Hong Kong, Tianjin, Shanghai, Shenyang şi Qinhuangdao.

Cea mai numeroasă delegaţie a fost cea a Chinei, 639 de sportivi, urmată de SUA – 596 sportivi şi Rusia – 467 sportivi.

La eveniment au fost acreditaţi 21.600 jurnalişti, din peste 200 de ţări şi regiuni. Ceremonia de deschidere, la care au participat zeci de şefi de state şi guverne, printre care preşedintele României, Traian Băsescu, preşedintele SUA, George W. Bush, preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, sau primul ministru rus Vladimir Putin, a avut loc în „Cuibul de pasăre”, Stadionul Olimpic, cu o capacitate de 91.000 de locuri.

Ştafeta flăcării olimpice a fost cea mai lungă înregistrată vreodată, fiind purtată timp de 130 de zile, de-a lungul a 137.000 kilometri în întreaga lume, ajungând pentru prima oară pe Qomolangma (Muntele Everest), ajungând la Beijing pe 6 august 2008.

De-a lungul competiţiilor au fost stabilite 43 de recorduri mondiale şi 132 de noi recorduri olimpice. 86 de ţări au câştigat cel puţin o medalie. Dacă atletul jamaican Usain Bolt a terminat proba de 100 de metri în 9.69 secunde, iar cea de 200 metri în 19.30, înotătorul american Michael Phelps a câştigat opt medalii de aur care l-au plasat în topul celor mai mediatizaţi sportivi ai Olimpiadei.

Atleţii chinezi au cucerit cele mai multe medalii de aur, 51, şi 100 de medalii în total, pe când cei americani au obţinut, în total, 110 medalii. Pe locul al treilea s-a aflat delegaţia Rusiei, cu 23 de medalii de aur şi 56 în total, urmată de cea a Marii Britanii, cu 19 medalii de aur şi 47 de medalii totale.

Printre marii performeri, răsplătiţi cu medalii de aur, argint şi bronz, s-au aflat şi 15 românce şi 1 român, care au cucerit 4 medalii de aur, 1 de argint şi 3 de bronz.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.