NOUTĂŢI LEGISLATIVE – 02 august (0541)

0

În MONITORUL OFICIAL, Partea I, numărul 541 din 02.08.2012 au fost publicate următoarele legi, decrete, hotărâri şi alte acte:

¤ DECRETE
527. – Decret privind eliberarea din funcţie a unui procuror

¤ DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

– Decizia nr. 569 din 29 mai 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (4), art. 15 şi art. 21 din Ordonanţa Guvemului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi celor ale art. 87 şi art. 88 din Ordonanta de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice
– Decizia nr. 580 din 29 mai 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (3) şi ale anexei nr. 4 la Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România

¤ HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI
740. – Hotărăre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2012 al Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”, regie autonomă de interes naţional aflată sub autoritatea Secretariatului General al Guvernului
741. – Hotărăre pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2012 al Regiei Autonome „Editura Didactică şi Pedagogică”, regie autonomă aflată în coordonarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului

¤ ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE
882. – Ordin al ministrului afacerilor externe pentru aprobarea Normelor interne de implementare privind acordarea finanţării asistenţei pentru dezvoltare

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.