Victor Ponta: Suntem gata pentru noi investiţii pentru accelerarea refacerii listelor electorale

0

Primul-ministru Victor Ponta a afirmat vineri, într-o videoconferinţă cu prefecţii, că Guvernul este dispus să aprobe noi investiţii pentru accelerarea procesului de refacere a listelor electorale.

El a explicat că Institutul Naţional de Statistică va încerca să proceseze datele pe care le are în urma recensământului din 2011.

”Din păcate, înţeleg că, din punct de vedere tehnic, e un proces care va dura încă, nu e nicio şansă să se încheie până pe 31 august, însă o să vă rog (…) să ne precizaţi dacă este nevoie de noi investiţii din partea Guvernului pentru a accelera acest proces. (…) Suntem gata să le facem (n.r. investiţiile), pentru că, iată, ne trezim în situaţii dificile şi n-avem, de fapt, răspunsul câţi cetăţeni români mai sunt astăzi în România”, le-a transmis Ponta aleşilor locali.

Potrivit acestuia, în şedinţa de guvern de luni sau marţi vor fi adoptate acte normative necesare „pentru un sprijin şi suport legal”, pentru verificarea listelor electorale.

„Vreau doar să vă mai rog încă o data, şi mă adresez în special aleşilor locali, pentru că aici e vorba doar de colaborare, nu e vorba de subordonare, aleşii locali nu sunt subordonaţi Guvernului, sunt subordonaţi legii şi celor care i-au ales. Deci, vreau doar să adresez rugămintea aleşilor locali să colaborăm pentru a stabili împreună numărul real al cetăţenilor cu drept de vot din fiecare unitate administrativ-teritorială şi să sprijinim o procedură clară de vot pentru viitor”, s-a adresat Victor Ponta aleşilor locali.

Premierul le-a spus prefecţilor şi reprezentanţilor autorităţilor publice locale să sprijine Autoritatea Electorală Permanentă pentru a intra în posesia unor liste electorale corecte, „deoarece, cu ceea ce au în acest moment, e aproape imposibil să aibă capacitatea de a controla autorităţile locale”.

„În primul rând, cetăţenii români cu domiciliul în străinătate, cei care nu mai trebuie să figureze conform legii pe listele electorale din România, sigur, ei îşi păstrează dreptul de vot, dar dacă au domiciliul în străinătate trebuie scoşi de pe listele electorale din România”, a arătat Ponta, identificând o primă cauză a unor liste electorale incorecte.

A doua cauză prezentată de premier vizează prezenţa persoanelor decedate în listele electorale – cei care au decedat în altă localitate, fie în spitale mari, fie erau într-o altă localitate şi nu s-au transmis documentele de deces pentru a fi înscrise în localitatea de domiciliu şi eliminarea de pe lista electorală şi a cetăţenilor români care decedează în străinătate.

Premierul a explicat că datele cu cetăţenii români care decedează în străinătate se transmit numai către sectorul 1 din Bucureşti şi trebuie verificat dacă procedura a fost finalizată şi documentele au ajuns de la sectorul 1 până în localitatea de unde era persoana care a decedat pentru a fi scoasă din listele electorale.

Totodată, o situaţie generatoare de neconcordanţe în listele electorale se referă şi la persoanele care nu mai au drept de vot, fie ca urmare a unei condamnări penale definitive şi irevocabile, fie că este vorba de afecţiuni care împiedica exercitarea normală a acestui drept.

O altă categorie vizează cetăţenii români care au renunţat la cetăţenie. „Sunt patru situaţii pe care noi le-am identificat. Dacă sunt şi alte situaţii specifice, vă rog pe dumneavoastră, cei care ştiţi poate chiar mai bine decât noi, de la Bucureşti, cu ce alte situaţii ne putem întâlni, în care apar pe liste electorale persoane care fie nu mai există, fie nu mai au drepturile electorale necesare”, a mai spus Ponta.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.