JO 2012: Şapte medalii într-o săptămână pentru România

0

România a cucerit 7 medalii în 7 zile la Jocurile Olimpice de vară de la Londra, ultima fiind argintul echipei masculine de sabie, învinsă de Coreea de Sud în finală cu scorul de 45-26. De fapt medalia a fost singurul lucru pozitiv din această zi, pentru că judoka Vlăduţ Simionescu a pierdut în optimi la cat. +100 kg, atletele Cristina Bujin (triplusalt), Bianca Răzor (400 m) şi Nicoleta Grasu (disc) nu au trecut de calificări, iar halterofilul Gabriel Sîncrăian (cat. 85 kg) a ratat toate încercările la smuls şi a ieşit din concurs.

România a coborât pe locul 20 în clasamentul medaliilor la Jocurile Olimpice de vară de la Londra, vineri seara, la o săptămână de la debutul competiţiei. România a cucerit şapte medalii în şapte zile de concurs la JO 2012: una de aur (Alin Moldoveanu – puşcă aer comprimat 10 m), patru de argint (Alina Dumitru – judo, cat. 48 kg, Corina Căprioriu – judo, cat. 57 kg, Roxana Cocoş – haltere, cat. 69 kg, echipa masculină de sabie) şi două de bronz (echipa feminină de gimnastică, Răzvan Martin – haltere, cat. 69 kg).

Sâmbătă 4 august este ziua în care componentele echipei feminine de spadă a României, Ana Maria Brânză, Simona Gherman şi Anca Măroiu, au şansa să îşi ia revanşa după eşecurile din proba individuală la Jocurile Olimpice de la Londra.

Tricolorele vor înfrunta în sferturi echipa Coreei de Sud şi poate va fi o răzbunare pentru finala pierdută de echipa masculină de sabie în faţa Coreei.

Atletele Ancuţa Bobocel şi Cristina Casandra au programate calificări la 3.000 m obstacole.

Echipa de polo pe apă a României este obligată să câştige meciul cu Muntenegru, pentru a rămâne în cursa pentru sferturile de finală.

Foto: wikipedia.org

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.