Băsescu: Actualizarea listelor se face radiindu-i pe cei care au decedat; eu le trântesc uşa în nas când vin

0

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a afirmat sâmbătă, 4 august, că actualizarea listelor electorale se face radiindu-i pe cei care au decedat până la 29 iulie, pe cei care au renunţat la cetăţenia română şi pe cei care au pierdut drepturile electorale în urma unei condamnări şi introducându-i pe cei care au împlinit 18 ani şi pe cei care au dobândit cetăţenia română între timp.

„Domnii Ponta şi Rus trebuie să ia listele electorale permanente şi să verifice dacă din ele au fost radiaţi cei ce au decedat până la 29 iulie 2012, dacă au fost introduşi cei ce au împlinit 18 ani, dacă au fost radiaţi cei care au renunţat la cetăţenia română.

Trebuie să vadă dacă sunt înscrişi în liste cei ce au dobândit cetăţenia, dacă sunt radiaţi cei care au fost condamnaţi cu suspendarea drepturilor electorale, dacă cei ce au fost condamnaţi cu interzicerea drepturilor şi şi-au ispăşit pedeapsa au fost reînscrişi.

Trebuie să ia legătura cu spitalele de specialitate, Ministerul Sănătăţii are datele, cu privire la evoluţia numerică a celor a căror stare de sănătate nu le permite exercitarea dreptului electoral”, a spus Băsescu la sediul său de campanie.

Băsescu a adăugat că guvernanţii nu trebuie „să alerge pe coclauri, nu trebuie să-l pună pe nea Vasile să-i întrebe pe vecini, nu trebuie să bată la uşi”.

„Eu le trântesc uşa în nas când vin. Trebuie să meargă la instituţiile care le furnizează datele cu cei care au dreptul să se afle pe aceste liste şi cei care nu au dreptul. Orice altă abordare înseamnă mistificare, fals, abuz”, a susţinut Băsescu.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.