JO 2012: Dana Zatopkova, doamna Zatopek, îşi aminteşte de JO de la Londra din 1948

0

Dana Zatopkova, glorie a atletismului ceh şi văduva lui Emil Zatopek, ”locomotiva”, îşi aminteşte cu emoţie Jocurile Olimpice de la Londra din 1948, a doua Olimpiadă din capitala britanică, în care s-a lansat cariera sportivă a unui cuplu cu cinci medalii de aur.

”Londra este locul în care am trăit un veritabil ”coup de foudre” pentru mişcarea olimpică”, a mărturisit presei sportiva pragheză doamna Zatopkova, 90 de ani luna viitoare, referitor la îndelungata sa angajare în sânul Comitetului olimpic national cehoslovac, după cariera de atletă.

”Jocurile Olimpice sunt o manifestare frumoasă, pur umană. Nu contează că eşti alb sau negru, esenţial este că oamenii pot să se întâlnească pentru a face să le înflorească prietenia”, a insistat campioana olimpică la aruncarea suliţei în 1952.

Venită la Londra în acel an sub numele său de fată, Ingrova, ea s-a clasat a 7-a. Alesul inimii sale, născut ca şi ea pe 19 septembrie 1922, a câştigat aurul în proba de 10.000 m şi argintul la 5.000 m.

”Jocurile de la Londra mi-au influenţat foarte mult întreaga mea viaţă. Eram o fată obişnuită din Moravia, care vedeam atâtea frumuseţi, Big Ben-ul, Palatul Buckingham, Abaţia Westminster. Era ca o poveste…”, îşi aminteşte ea.

Dana Ingrova a optat relativ târziu pentru atletism, după timp de mai mulţi ani a jucat handbal.

”Cu un an înaintea Jocurilor de la Londra, locuiam, cu ocazia unui stagiu, împreună cu o tânără atletă care deţinea pe atunci recordul cehoslovac la aruncarea suliţei, 34 m. Ea m-a convins să încerc şi eu o aruncare şi am bătut-o”, povesteşte doamna Zatopkova.

Dana a realizat în ultimul moment baremul de 40 m pentru a putea să urce, cu inima bătând, într-un avion Dakota care i-a dus pe cei mai buni sportivi cehoslovaci în capitala Regatului Unit. Iar omul vieţii sale se afla alături.

După Jocuri, legătura dintre Dana Ingrova şi Emil Zatopek a dat naştere celui mai celebru cuplu sportiv din ţară. Palmarestul său numără nu mai puţin de 7 medalii olimpice, dintre care 5 de aur.

Iar în iulie 1952, la Helsinki, soţii Dana şi Emil Zatopek au intrat definitiv în legenda olimpică.

În şapte zile, Emil câştigă titlurile la 10.000 m, 5.000 m şi maraton. La câteva minute după triumful său la 5.000 m, Dana l-a imitat cu o victorie la aruncarea suliţei.

”Emil era deja o vedetă şi cred puţină lume ştia că el are şi o soţie”, adaugă surâzând cea care în acea epocă era nr. 4 în clasamentul mondial.

Emil cobora de pe podiumul de premiere după victoria la 5.000 m, moment în care organizatorii o chemau pe Dana şi pe celelalte concurente pentru concursul de suliţă.

”Ne-am încrucişat foarte puţin la ieşirea din vestiare. I-am furat medalia de aur de la gât şi am pus-o în sacul meu, pentru a-mi purta noroc. Plină de fericire de succesul lui, la prima mea încercare am îmbunătăţit recordul olimpic şi am câştigat”, povesteşte Dana Zatopkova ca şi cum ar fi fost ieri.

”Inima mea aparţine suliţei”, explică cea a cărei carieră s-a oprit după medalia de argint de la JO-1960 de la Roma, devenind după aceea antrenoare şi integrându-se în comitetul olimpic cehoslovac.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.