Victor Ponta: Numirea Monei Pivniceru la Justiţie, amânată câteva zile din cauza procedurilor

0

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că numirea Monei Pivniceru în funcţia de ministru al Justiţiei a fost amânată câteva zile din cauza procedurilor de detaşare.

„Din punctul meu de vedere e doar o amânare de câteva zile. Doamna Pivniceru, conform legii, a solicitat detaşarea din partea CSM, însă astă seară CSM a decis că numai în măsura în care îşi dă demisia (…) poate să beneficieze de această detaşare.

Am discutat cu doamna judecător Pivniceru, mi-a spus că este de acord să demisioneze din CSM şi că zilele următoare va face demersurile necesare. Cred că în zilele următoare – depinde aici şi de rapiditatea procedurilor – sper că în două, trei, cinci zile să putem finaliza procedura de numire a doamnei Pivniceru în funcţie”, a explicat Ponta, la Antena 3.

El şi-a exprimat convingerea că Mona Pivniceru va performa în funcţia de ministru al Justiţiei şi că a fost nominalizată pentru că este independentă politic şi are experienţă în sistem. „Bănuiesc că de mâine va deveni ţinta propagandei domnului Traian Băsescu, dar e o femeie care stă pe picioarele domniei sale şi cred că va rezista”, a susţinut Victor Ponta.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.