Dr. Adrian Abagiu: Etnobotanicele sunt mult mai periculoase decât drogurile clasice

0

Etnobotanicele sunt mult mai periculoase decât drogurile clasice, a declarat dr. Adrian Abagiu, de la Centrul de Servicii Integrate pentru Tratamentul Toxicodependenţilor AENA din cadrul Institutului de Boli Infecţioase „Matei Balş”.

În 2000 se ştia că dintre consumatorii de droguri clasice injectabile 5% făceau endocardită iar acum, dintre cei care consumă etnobotanice 25% fac endocardită şi au fost comunicate cazuri de paranoia ireversibilă de epilepsie la trei luni de consum de etnobotanice, a arătat medicul.

„Ele au apărut ca substanţe în pliculeţe care aveau inscripţionat că nu sunt pentru consumul uman. Se comercializează ca soluţii pentru spălat geamuri, îngrăşăminte pentru plante exotice, săruri pentru baie. Agenţia Naţionlă Antidrog a estimat că sunt 250.000 de consumatori de etnobotanice, dintre aceştia cam 50% fumează, 18% se injectează.

Grupul mare de consumatori este sub 18 ani, multe cazuri sunt la grupa 12 – 14 ani. Cu cât consumul începe mai devreme, cu atât degradarea se instalează mai rapid şi mai mult”, a detaliat medicul.

Abagiu a menţionat că până să apară etnobotanicele, în România era o populaţie relativ stabilă de consumatori de droguri injectabile, cam 18.000, potrivit Agenţiei Naţionale Antidrog, iar dintre aceştia aproximativ 90% erau în Bucureşti.

„În 2009, când au apărut etnobotanicele, numărul a crescut la aproximativ 250.000. Singurul judeţ unde s-a interzis apariţia magazinelor de vise a fost Sălaj. În opinia mea, cifrele sunt subestimate, sunt spre 500.000 de consumatori.

Privitor la numărul celor infectaţi cu HIV, dintre consumatorii de droguri injectabile până la apariţia etnobotanicelor aveam maximum 8 – 9 pe an, în 2011, după ce s-a extins consumul de etnobotanice şi a scăzut numărul seringilor date la schimb, s-a ajuns la 120 cazuri noi cu HIV”, a punctat dr. Abagiu.

Potrivit acestuia, în timp ce consumatorii de heroină se injectează de 3-4 ori, cei de etnobotanice se injectează de 6-10 ori pe zi, aproape din oră în oră. Preţul etnobotanicelor a crescut, ele nu mai sunt legale iar dealerul ţine seringa la el şi injectează cinci oameni cu aceeaşi seringă, a subliniat medicul.

El a adăugat că, din cauza creşterii alarmante a cazurilor de infecţie cu HIV printre consumatorii de droguri injectabile, s-a făcut o analiză la nivel european şi s-a decis creşterea numărului de seringi distribuite în centrele de schimb şi achiziţionare a acestora.

Referitor la organizarea centrelor pentru tratarea dependenţei, dr. Adrian Abagiu a evidenţiat că legea drogurilor prevede că se pot asigura tratamente în structuri guvernamentale şi neguvernamentale care respectă criteriile de organizare a centrelor, însă o ordonanţă a Ministerului Sănătăţii stipulează că se pot organiza centre pentru tratamentul dependenţei numai în unităţile cu profil de psihiatrie.

„Noi am primit aprobare ca centru pentru că legislaţia spune că se pot aproba centre de Agenţia Antidrog şi Ministerul Sănătăţii. Noi avem de la Agenţie. Sperăm că se vor revizui şi reglementările Ministerului Sănătăţii”, a afirmat medicul.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.