JO 2012 – Gimnastică: Cătălina Ponor – argint la sol, Sandra Izbaşa – locul 8

0 20

Gimnasta română Cătălina Ponor a cucerit medalia de argint la sol, marţi, 7 august, la Jocurile Olimpice de la Londra, cu nota de 15,200, a 9-a pentru delegaţia noastră, iar Sandra Izbaşa, campioana olimpică en titre, a ocupat doar locul 8, cu 13,333 p.

Medalia de aur a fost câştigată de americanca Alexandra Raisman, cu 15,600 p, iar rusoaica Alia Mustafina a luat bronzul, cu 14,900.

După incidentul de la bârnă, unde a fost declasată în favoarea Alexandrei Raisman, pierzând nedrept o medalie, Cătălina Ponor a dat măsura forţei ei de concurs, mai ales că aceeaşi Raisman a fost din nou superpunctată şi la sol. Evoluând chiar înaintea campioanei românce, Raisman a primit un neverosibil 15,600, cu 6,5 dificultate, punând o presiune în plus pe următoarea concurentă, Cătălina Ponor.

Concentrată la maximum, cu 4 diagonale perfecte, aterizate îngropat şi o dificilă cvadruplu piruetă, Ponor a obţinut în cele din urmă 15,200 puncte, la afişarea notei cele câteva mii de spectatori din North Greenwich Arena (O2) huiduind îndelung nedreptatea din ultima zi a finalelor pe aparate.

Reacţia spectatorilor britanici, cei mai sportivi din lume, care aplaudă şi încurajează tot timpul orice sportiv, nu a mai putut rezista în faţa acestor aranjamente de culise puse la cale de arbitre şi nu numai de ele.

Ultima în concurs, ca şi la sărituri, unde a cucerit medalia de aur, Sandra Izbaşa, şi ea aflată sub o presiune extraordinară, după acea supernotă a americancei, a riscat totul, ratând chiar la ultimul element, după o evoluţie bună spre foarte bună până atunci.

Oricum, la actuala ediţie, gimnastele românce au câştigat o medalie de aur, prin Izbaşa la sărituri, una de argint, Ponor la sol, şi bronz, cu echipa, rezultat meritoriu, care, practic, reprezintă o treime din zestrea de până acum a delegaţiei noastre la Londra.

Iată clasamentul final la sol feminin:

1. Alexandra Raisman (SUA) – 15,600
2. Cătălina Ponor (România) – 15,200
3. Alia Mustafina (Rusia) – 14,900
4. Vanessa Ferrari (Italia) – 14,900
5. Lauren Mitchell (Australia) – 14,833
6. Ksenia Afanaseva (Rusia) – 14,566
7. Jordyn Wieber (SUA) – 14,500
8. Sandra Izbaşa (România) – 13,333

*

Cătălina Ponor – portet

Gimnasta Cătălina Ponor s-a născut la 20 august 1987, în Constanţa.

Primele sale medalii la competiţii majore au fost trei medalii de argint la Mondialele de la Anaheim (SUA), cu echipa, la bârnă şi sol.

A participat la Jocurile Olimpice 2004 din Atena, unde a câştigat trei medalii de aur, în concursul pe echipe, la bârnă şi la sol.

La Europenele de la Amsterdam, tot din 2004, a câştigat medalia de aur împreună cu echipa şi medaliile de aur la bârnă şi sol. La Europenele de la Debrecen din 2005 a luat medalia de aur la bârnă, iar la Mondialele de la Melbourne (2005) a luat bronzul la bârnă. La Europenele de la Volos (2006) a cucerit alte trei medalii, argint la echipe, aur la bârnă şi bronz la sol.

Cătălina Ponor a vrut să se retragă de câteva ori din gimnastică, din cauza unor probleme de sănătate. În 2006, după Campionatul European de la Volos, a întrerupt antrenamentele, dar la sfârşitul anului a revenit însă în sală. În 2007, la Mondialele de la Stuttgart, a luat medalia de bronz cu echipa. Apoi, în urma unor investigaţii medicale a descoperit că are probleme la coloană, fapt care a determinat-o să se oprească, însă s-a reîntors în sală în 2010.

În 2012, la Campionatele Europene de la Bruxelles, Cătălina Ponor a fost medaliată cu aur la echipe, aur la bârnă şi argint la sol.

A cucerit medalia de bronz cu echipa la JO 2012, precum şi argintul la sol.

Foto: Pinterest.com

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.