Loteria Română a acordat premii de peste 80,2 milioane euro în primele şapte luni

0

Compania Naţională Loteria Română a acordat în primele şapte luni ale acestui an peste 4,2 milioane de premii în valoare totală de peste 80,2 milioane de euro, la jocurile automatizate pe care le organizează, informează un comunicat al Loteriei Române remis marţi.

La Loto 6/49 s-au înregistrat peste 526.000 de câştiguri, în valoare totală de peste 56 milioane lei (peste 12,6 milioane de euro), iar la Noroc peste 7.000 de câştiguri, în valoare totală de peste 6,6 milioane lei (peste 1,5 milione de euro).

La jocul Joker au fost acordate peste 348.000 de câştiguri, în valoare totală de peste 9,8 milioane lei (peste 2,2 milioane de euro), la Noroc Plus peste 54.300 de câştiguri de peste 1,6 milioane lei (peste 364.300 de euro), la Loto 5/40 s-au înregistrat peste 6.100 de câştiguri, însumând peste 4,6 milioane lei (peste 1.000.000 de euro), iar la jocul Super Noroc peste 33.000 de câştiguri, în valoare totală de peste 666.600 lei (150.150 de euro).

Loteria a mai acordat la Pronosport aproximativ 1.850 de câştiguri – peste 221.500 lei (peste 50.200 de euro), la Prono-S s-au inregistrat peste 750 de câştiguri – peste 114.800 lei (aproximativ 26.000 de euro), la Pariloto peste 397.400 de câştiguri în valoare totală de peste 16,7 milioane lei (peste 3,6 milioane de euro), iar la Videoloterie peste 2,8 milioane de câştiguri în valoare totală de peste 259,1 milioane lei (peste 58,5 milioane de euro).

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.