Fotbal: CFR Cluj s-a calificat în play-off-ul Ligii Campionilor, după 2-1 cu Slovan Liberec

0

CFR Cluj s-a calificat miercuri seara în play-offul Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins cu scorul de 2-1 (1-0) formaţia cehă Slovan Liberec, în deplasare, în manşa a doua a turului III preliminar.

CFR s-a impus prin golurile marcate de Pantelis Kapetanos (45+1) şi Modou Sougou (90+4), în prelungirile celor două reprize, golul gazdelor fiind reuşit de Josef Sural (58). CFR s-a calificat meritat după două victorii (1-0) în tur, chiar dacă nu a fost lipsită de emoţii în meciul de la Liberec, pe care şi l-a făcut singură dificil, după egalarea lui Sural.

CFR a început mai bine meciul şi a pus probleme gazdelor în primul sfert de oră. Kapetanos a scăpat singur spre poartă în min. 4, dar a fost ajuns din urmă de fundaşii cehi şi faza s-a stins. Bastos (13) a tras din afara careului, însă nu i-a pus mari probleme lui Bicík.

Slovan a revenit în joc şi prima ocazie a fost irosită de vârful Blazek (14), care a reluată alături de poartă din 6 metri. Portarul Felgueiras a salvat două goluri în min. 26, când a scos de sub bară şutul lui Breznanik, iar apoi s-a remarcat şi la şutul lui Sural.

Meciul s-a mai echilibrat, chiar dacă Slovan a deţinut în continuare iniţiativa, pentru ca ultimele minute din prima repriză să aparţină clujenilor, care au deschis scorul în secundele de prelungire, prin Kapetanos, care a reluat cu capul în plasă centrarea lui Bastos (45+1).

La reluare, Bosancic a avut o tentativă de şut, dar mingea a fost deviată în corner (52). Slovan a reuşit să surprindă jocul la ofsaid al lui CFR şi Sural a restabilit egalitatea în min. 58, prin Sural. Felgueiras s-a remarcat în min. 63, la mingea reluată de Fleisman, după o lovitură de colţ.

După egalare, meciul s-a jucat pe contre, iar Rada a tras din lovitură liberă pe lângă ţintă (69), după care Sougou a tras periculos la colţul lung (72). Felgueiras a fost din nou la post (72), la lovitura liberă a lui Bosancic. Morozenko a nimerit bara (77), iar apoi reluarea lui Kelic a fost respinsă de portughezul Felgueiras (78).

Slovan a mai avut câteva situaţii bune până la final, în primul rând un şutul din unghi al lui Hadascok, respins de Felgueiras (90), care l-a blocat apoi pe Breznanik (90+2). CFR a dat lovitura în ultimele secund, când Nicoară a centrat şi Sougou la reluat simplu la colţul scurt, aducând victoria şi calificarea echipei antrenate de Ioan Andone (90+4).

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.