M.R. Ungureanu: În această lună lansăm manifestul polului de centru-dreapta şi înregistrăm juridic alianţa electorală

0

Mihai-Răzvan Ungureanu, preşedintele Iniţiativei Civice de Centru-Dreapta, a declarat miercuri că pe 20 august liderii de centru-dreapta care pregătesc alianţa electorală pentru alegerile parlamentare vor lansa un document programatic cuprinzând denumirea, sigla şi programul polului politic nou-înfiinţat iar până la finele lunii se urmăreşte parcurgerea tuturor demersurilor juridice necesare înfiinţării alianţei.

„Aceasta a fost a doua întâlnire pentru discuţii informale între formaţiunile care au în intenţie constituirea unei forţe politice de centru-dreapta capabilă să câştige alegerile parlamentare de la începutul lui decembrie: PDL, PNŢCD, Partidul Noua Republică şi Iniţiativa Civică de Centru-Dreapta. Am căzut de acord asupra paşilor pe care urmează să îi facem. Întâlnirile noastre vor continua iar în ziua de 20 august va fi a treia întâlnire, pe care o va găzdui partidul Noua Republică.

Vom avea în săptămâna care începe cu ziua de 20 august pregătit şi apoi făcut public un text-manifest al intenţiilor noastre, care va descrie motivele pentru care urmează să ne unim forţele, care descrie raportul pe care îl avem noi faţă de contextul politic actual, faţă de Putere, faţă de USL, felul în care dorim să constituim politica, să facem politică începând cu alegerile parlamentare”, a declarat fostul premier la sediul ICCD.

Mihai-Răzvan Ungureanu a adăugat că manifestul politic va mai cuprinde obiectivele tactice ale noii formaţiuni, care reprezintă inclusiv criteriile pe care liderii acesteia le vor respecta în alcătuirea listelor de candidaţi pentru alegerile parlamentare şi obiectivele strategice, „respectiv victoria în începutul lui decembrie şi victorie în toate celelalte confruntări electorale care vor urma”.

„Acest manifest va explica, de asemenea, pentru toţi cei care sunt pregătiţi să ni se alăture şi care va fi numele forţei politice, care va fi sigla sub care ne vom regăsi cu toţii, modul în care ne vom arăta unitatea noastră de gândire şi de acţiune”, a explicat liderul ICCD.

Ungureanu a susţinut că, până la finele lunii august, vor fi puse la punct „toate mecanismele permise de lege pentru a constitui din punct de vedere legal platforma politică”.

„Urmează ca, mai apoi, în septembrie, să putem avea încheiate programul de guvernare, poziţia noastră referitoare la problemele esenţiale ale ţării şi ale cetăţenilor României, felul în care ne vom construi candidaturile pentru toamnă şi, bineînţeles, toate momentele tactice pe care le vom desfăşura în viitoarea campanie electorală”, a spus Mihai-Răzvan Ungureanu.

Întrebat dacă s-a convenit la discuţii asupra unei alianţe politice sau asupra unei alianţe electorale, liderul ICCD a răspuns: „Este vorba de o alianţă electorală şi de un protocol pe care această alianţă electorală urmează să-l încheie cu Iniţiativa Civică de Centru-Dreapta”.

La discuţia informală de la sediul ICCD din partea PDL au participat preşedintele democrat-liberalilor, Vasile Blaga, prim-vicepreşedintele Cezar Preda, vicepreşedintele Radu F.Alexandru şi Adriean Videanu, preşedintele interimar al democrat-liberalilor bucureşteni.

Alături de aceştia s-a aflat o delegaţie a PNŢCD condusă de preşedintele partidului, Aurelian Pavelescu, preşedintele Partidului Noua Republică, Mihail Neamţu, şi Adrian Papahagi, vicepreşedintele Fundaţiei Democrat Creştine.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.