CCR ar urma să se întrunească marţea viitoare, potrivit unor surse

0

Curtea Constituţională a României (CCR) ar urma să se întrunească marţea viitoare pentru a lămuri aspectele apărute în ultima perioadă, au declarat vineri surse judiciare.

 Trei judecători de la CCR au solicitat zilele acestea întrunirea plenului Curţii pentru a lămuri situaţia legată de publicarea eratei referitoare la decizia luată săptămâna trecută, în condiţiile în care nu au fost consultaţi.

În ultima sa şedinţă, din 2 august, Curtea Constituţională a solicitat Guvernului ca până la data de 31 august să transmită listele electorale permanente actualizate în baza cărora s-a desfăşurat referendumul din 29 iulie.

Ulterior, pe 6 august, Curtea a retrimis Guvernului o adresă în care precizează că a solicitat listele electorale permanente actualizate conform Legii 3/2000 privind desfăşurarea referendumului, liste în baza cărora s-a organizat scrutinul din 29 iulie.

„Având în vedere interpretările diferite apărute în mass-media şi în conferinţa de presă a Guvernului României care a avut loc în data de 3 august 2012 cu privire la datele solicitate de Curtea Constituţională, vă aducem la cunoştinţă faptul că prin adresa nr. 5305/ 3 august 2012 plenul Curţii Constituţionale a solicitat Guvernului listele electorale permanente actualizate, conform dispoziţiilor art. 17, alin. 2 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, liste în baza cărora s-a desfăşurat referendumul din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui României, domnul Traian Băsescu.

Vă asigurăm domnule prim-ministru de deplina noastră consideraţie”, se arată în adresa trimisă premierului Victor Ponta.

Miercuri, o persoană fizică a trimis, prin email, o plângere penală la Parchetul General, în care acuză Curtea Constituţională a României de fals material în înscrisuri oficiale, în legătură cu adresa transmisă Guvernului şi Monitorului Oficial prin care se solicita corectarea unei ”erori materiale” din decizia privind listele electorale folosite la referendum. Parchetul General a înregistrat plângerea penală, iar dosarul se află în faza actelor premergătoare.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.