Tribunalul Bucureşti a admis înregistrarea Alianţei de Centru Stânga formată din PSD şi UNPR

0

Tribunalul Bucureşti a admis joi cererea de înregistrare în Registrul alianţelor politice a Alianţei de Centru Stânga (ACS), formată din Partidul Social Democrat (PSD) şi Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR).

Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată în termen de cinci zile de la comunicare, potrivit portalului Tribunalului Bucureşti.

În luna iulie, PSD şi UNPR au semnat protocoalele de constituire a Alianţei de Centru Stânga, văzută de iniţiatori ca o coagulare a forţelor de centru-stânga şi un sprijin politic reciproc la alegerile parlamentare din toamnă.

”Această alianţă reprezintă o coagulare a forţelor de centru-stânga. Protocoalele dintre PSD şi UNPR au fost făcute publice la vremea semnării lor. Avem o înţelegere cu PSD de susţinere parlamentară atât a guvernului, cât şi a proiectelor social-democrate. Ne-au susţinut la legea taxei marilor averi, noi am susţinut după aceea votarea Guvernului Ponta. La baza acestor protocoale se creează o alianţă înscrisă la tribunal”, declara pe 13 iulie deputatul progresist Eugen Nicolicea.

El preciza de asemenea că forma de asociere a partidelor, conform Legii 14/2003 a partidelor politice, este alianţa politică, nu alianţa electorală.

„Alianţa electorală se înscrie la BEC, în timp ce alianţa politică se înscrie la tribunal. Alianţa electorală durează până se dă votul, alianţa politică durează şi după aceea. Actele depuse la tribunal şi care stau la baza acestei alianţe, ca de fapt a oricăror alianţe politice, stau protocoalele de colaborare şi acordurile dintre cele două partide.

Este o formalitate pe care o cere legea pentru a putea înscrie oficial alianţa politică. La alegerile viitoare acest lucru implică o colaborare, dar nu este o alianţă electorală. Evident că dacă noi spunem ‘colaborăm peste tot’ vom colabora şi la alegeri, dar nu este o alianţă electorală doar cu scopul de alegeri”, mai spunea atunci Eugen Nicolicea.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.