Barack Obama a semnat legea privind înăsprirea sancţiunilor economice împotriva Iranului

0

Preşedintele SUA, Barack Obama, a semnat vineri, 10 august, legea ce prevede înăsprirea sancţiunilor economice la adresa Iranului, lege care a fost adoptată înainte de Senat şi de Camera Reprezentanţilor.

Potrivit autorilor documentului, legea este menită să amplifice presiunea la adresa conducerii iraniene, pentru a o determina să-şi îndeplinească obligaţiile internaţionale şi să renunţe la încercările de a se dota cu arme nucleare, informează sâmbătă Itar-Tass.

Legea promulgată vineri de liderul de la Casa Albă prevede interdicţii pentru companiile americane de a face afaceri cu reprezentanţi ai sectorului petrolier al Iranului, dar şi cu companii navale şi de asigurări din această ţară. În afară de aceasta, este impusă o barieră în faţa oricăror operaţiuni financiare, inclusiv comerţul cu hârtii valorice şi cu aur, cu toate instituţiile financiare iraniene, între care şi Banca Centrală a Iranului.

Potrivit documentului, SUA ar putea iniţia măsuri punitive şi la adresa companiilor străine care fac afaceri cu Iranul.

Noua lege completează sancţiunile care înainte au fost implementate de SUA în baza rezoluţiei 129 a Consiliului de Securitate al ONU, adoptată în iunie 2010, dar şi o serie de legi naţionale şi decrete prezidenţiale. Unul dintre scopurile legii este de a obţine respectarea embargoului la importul de petrol iranian, embargo impus de SUA şi UE.

Comentând înăsprirea sancţiunilor împotriva Iranului, consilierul lui Obama pentru probleme de securitate naţională, Ben Rhodes, a declarat că preşedintele SUA a reuşit să creeze cel mai ferm regim de sancţiuni cu care s-a confruntat vreodată guvernul iranian. Potrivit lui Rhodes, sancţiunile au început deja să aibă ‘un efect substanţial asupra economiei iraniene’.

După ce UE a introdus în iunie embargoul asupra importurilor de petrol iranian, livrările acestuia pe piaţa mondială s-a redus cu circa 40%. ‘În fiecare trimestru Iranul încasează cu 9 miliarde de dolari mai puţin’, a precizat reprezentantul Casei Albe. ‘Ne aşteptăm ca efectul sancţiunilor să fie şi mai mare’, a adăugat Ben Rhodes.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.