Încep Zilele Culturale Maghiare

0

Zilele Culturale Maghiare încep, luni, 13 august 2012, la Cluj-Napoca, timp de o săptămână publicul fiind invitat la o suită de manifestări ce include concerte, spectacole diverse, expoziţii, lansări de carte, proiecţii de filme, dar şi degustări de vinuri şi de preparate culinare.

Gala de deschidere a manifestării se va desfăşura la Opera Maghiară, programul serii fiind susţinut de orchestrele Filarmonicii de Stat „Transilvania” şi Operei Maghiare, care vor interpreta lucrări de Franz Liszt şi Zoltan Kodaly.

Programul primei zile include vizitarea turnului Bisericii „Sfântul Mihail”, înalt de 80 de metri. Edificiul de cult din Piaţa Unirii este unul dintre cele mai reprezentative monumente ale arhitecturii gotice din Transilvania. În perioada reformei protestante, lăcaşul de cult a servit, pe rând, diverselor comunităţi religioase. Între 1545 şi 1558 a fost biserică luterană, între 1558 şi 1566 a devenit calvină, iar din 1566 unitariană, statut păstrat o perioadă de 150 de ani. După Contrareformă, biserica a revenit cultului romano-catolic.

Pe 19 august, la Bisericii „Sfântul Mihail” se va desfăşura un adevărat „maraton de orgă”, de peste patru ore, cu concursul a cinci organişti, iar pe 20 august – un concert susţinut de cvartetul de suflători Neumarkt Brass Band din Târgu-Mureş.

Clujenii amatori de istorie sunt aşteptaţi, luni, la Filiala Bibliotecii Academiei Române la o prezentare a operei lui Samuel Brassai (1800-1897), membru marcant al Bisericii Unitariene, curator principal al Colegiului Unitarian din Cluj, adept al filosofiei idealiste.

Casa Matei Corvin va găzdui prezentarea volumului intitulat „Casa Matei Corvin” de Radu Lupescu, iar la Muzeul de Artă se va deschide o expoziţie cu lucrări ale artiştilor Matyas Laszlo şi Lorincz Gyula.

Vinuri din podgoria de la Ciumbrud, judeţul Alba, vor putea fi degustate la Clubul „Ike”, iar seara, târziu, se va desfăşura o petrecere cu muzică retro şi modernă, la Cafeneaua literară „Bulgakov”.

Zilele Culturale Maghiare se desfăşoară între 13 şi 20 august şi sunt organizate de Asociaţia „Clujul-Comoară”.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.