Irakul devine al doilea mare producător din OPEC, înaintea Iranului

0

Irakul a devenit al doilea mare producător din Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), înaintea Iranului, producţia sa ridicându-se în prezent la 3,2 milioane de barili pe zi, a anunţat duminică, 12 august 2012, un vicepremier irakian, citat de AFP.

„Producţia de petrol este de 3,2 (milioane de barili pe zi), mai mare decât în alte ţări cum ar fi Iranul, Emiratele Arabe Unite sau Kuweitul”, a declarat jurnaliştilor Hussain al-Shahristani, vicepremier pentru Energie.

Irakul caută să-şi majoreze producţia şi exportul de ţiţei, principala sursă de venituri a statului, în timp ce Iranul este supus sancţiunilor economice care vizează în special domeniul petrolier din cauza controversatului său program nuclear.

În ultimul său raport privind situaţia de pieţe din luna august, OPEC informase că producţia Irakului a fost de 3,079 milioane de barili pe zi în iulie, iar cea a Iranului de 2,817 milioane de barili pe zi. Aceste valori sunt cu 400.000 de barili pe zi în plus pentru Irak în comparaţie cu sfârşitul lui 2011 şi cu 700.000 de barili pe zi în minus pentru Iran.

Diferenţa este posibil să se majoreze, deoarece Irakul intenţionează să-şi dezvolte producţia în următorii ani în special prin semnarea mai multor contracte de extracţie cu firme din străinătate.

Potrivit ministrului Petrolului, Abdelkarim al-Luaybi, Bagdadul doreşte să crească producţia din acest an la 3,4 milioane de barili pe zi, iar exporturile la 2,6 milioane de barili pe zi.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.