A intrat în vigoare noua directivă europeană pentru reciclarea deşeurilor electronice

0
Noua directivă europeană asupra reciclării deşeurilor electronice a intrat în vigoare luni, 13 august 2012, statele membre având obligaţia să introducă noile norme în legislaţiile naţionale până în luna februarie 2014, transmite agenţia EFE.

Comisia Europeană reaminteşte într-un comunicat că noua directivă vizează realizarea unei colectări sistematice a aparatelor scoase din uz şi a unui tratament adecvat pentru materiale precum aurul, argintul, cuprul şi metalele rare folosite la producerea televizoarelor, calculatoarelor şi a telefoanelor mobile.

„În contextul crizei economice şi al creşterii preţurilor la materiile prime, eficienţa folosirii resurselor combină beneficiile medioambientale şi oportunităţile inovatoare pentru creşterea” economică, semnalează într-o notă Janez Potocnik, comisarul european pentru Mediul Înconjurător.

Obiectivul noului act normativ este ca până în anul 2016 rata de colectare să fie de 45%, aceasta urmând să crească la 65% în anul 2019.

În prezent, acest obiectiv este de 4 kilograme de deşeuri electronice pe locuitor în fiecare an, ceea ce înseamnă două miliarde de tone anual, adică numai 20% din cantitatea de deşeuri electronice generată pe ansamblul UE.

Odată introdusă în legislaţiile naţionale, această directivă va permite consumatorilor să predea comercianţilor aparatele electronice de dimensiuni reduse, iar la nivelul fiecărui stat se va crea un sistem de colectare a acestor deşeuri.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.