Economia României a crescut cu 0,5% în trimestrul II din acest an

0
Economia României a înregistrat o creştere de 0,5% în trimestrul al doilea din acest an, comparativ cu primul trimestru, iar faţă de aceeaşi perioadă din 2011 avansul a fost de 1,2% pe serie brută şi 1,7% pe seria ajustată sezonier, conform primelor estimări anunţate marţi, 14 august 2012, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

„Produsul Intern Brut în trimestrul II 2012 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5% comparativ cu trimestrul I 2012 (date ajustate sezonier). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2011, Produsul Intern Brut a înregistrat o creştere cu 1,2% pe seria brută şi cu 1,7% pe seria ajustată sezonier”, arată INS.

În semestrul I 2012, Produsul Intern Brut a crescut comparativ cu primele şase luni din 2011 cu 0,8%, pe serie brută şi cu 1,4% pe serie ajustată sezonier.

Guvernul a revizuit în scădere prognoza de creştere economică pentru anul 2012 de la 1,5% la 1,2%, potrivit notei de fundamentare a proiectului de rectificare bugetară. La elaborarea bugetului pe anul 2012, autorităţile au luat în calcul o creştere economică de 1,8-2,3%, revizuită apoi la 1,5%, după negocierile cu Fondul Monetar Internaţional /FMI/.

Potrivit estimărilor Băncii Mondiale, incluse în ultimul Raport economic periodic UE11, România va înregistra o creştere economică de 1,2% în 2012 şi de 2,8% în 2013, faţă de un avans economic de 2,5% în anul 2011.

Guvernatorul Băncii Naţionale a României /BNR/, Mugur Isărescu, a declarat recent că datele existente, inclusiv situaţia din agricultură, justifică o prognoză diminuată a creşterii economice.

„Există date suficiente, inclusiv situaţia în agricultură care justifică o prognoză, cel puţin parţial diminuată în ceea ce priveşte creşterea economică”, a spus Mugur Isărescu.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.