FMI prevede pentru acest an o creştere economică puţin sub 1% pentru România

0
Fondul Monetar Internaţional prognozează în acest an o creştere economică de 0,9% pentru România, recuperarea economică urmând să înceapă, realmente, în 2013, a declarat marţi, 14 august 2012, într-o conferinţă de presă, Erik de Vrijer, şeful delegaţiei FMI pentru România.

„Fondul Monetar Internaţional (FMI) prevede anul acesta o creştere economică puţin sub 1%: Practic, prognoza noastră este de 0,9%, iar recuperarea urmează să înceapă, realmente, în 2013. Pe termen mediu, noi credem că această tendinţă a creşterii poate să ajungă până 3%, gradual. Nu este foarte mult pentru o piaţă emergentă, pentru o economie dintr-o piaţă emergentă care are mult de recuperat. De aceea, credem că este spaţiu pentru reforme şi politici economice şi sociale care să majoreze această rată a creşterii”, a spus de Vrijer.

Potrivit acestuia, delegaţia FMI a avut discuţii foarte bune şi constructive cu Guvernul şi Banca Naţională a României.

„Pe parcursul ultimilor câţiva ani, de la momentul când a izbucnit criza economică, progrese bune s-au înregistrat în stabilitatea României, în special prin reducerea inflaţiei, deficitului bugetar şi deficitului de cont curent. Creşterea economică rămâne scăzută. De asemenea, aceste tulburări politice sunt în defavoarea economiei şi scad încrederea. România rămâne vulnerabilă la criza din zona euro, care este contagioasă. Autorităţile trebuie să se concentreze pe politicile macro şi să implementeze programul. Am vrut să ne asigurăm că stabilitatea macroeconomică rămâne în parametrii agreaţi şi, în al doilea rând, să vedem cum să ducem economia aceste ţări pe o cale economică cu creştere mai puternică”, a mai afirmat Vrijer.

El a mai adăugat că percepţia ridicată asupra riscurilor înseamnă un cost mai mare al finanţării, precum şi o depreciere a ratei de schimb.

„Aceasta pune presiune pe preţuri şi pe sistemul bancar, unde există un stoc mare de împrumuturi în valută străină, care vor fi mai dificil de rambursat dacă cursul de schimb se depreciază semnificativ. Noi credem şi proiectăm ca activitatea economică să rămână sub potenţial pe termen scurt”, a explicat oficialul FMI.

Guvernul a revizuit în scădere prognoza de creştere economică pentru anul 2012 de la 1,5% la 1,2%, potrivit notei de fundamentare a proiectului de rectificare bugetară. La elaborarea bugetului pe anul 2012, autorităţile au luat în calcul o creştere economică de 1,8-2,3%, revizuită apoi la 1,5%, după negocierile cu Fondul Monetar Internaţional /FMI/.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.