Mircea Duşa: Dintre cele 38 milioane fişe de recensământ au fost prelucrate până în prezent 48%

0
Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, a anunţat marţi, 14 august 2012, într-un briefing de presă susţinut după şedinţa Comisiei centrale pentru recensământul populaţiei şi a locuinţelor 2011, că dintre cele 38 de milioane de fişe de recensământ au fost prelucrate până în prezent 48%.

Duşa a explicat numărul de 38 de milioane de fişe prin faptul că au fost 19 anexe care trebuiau completate la recensământ şi că fiecare anexă avea câteva pagini, pentru că recensământul nu se referă numai la populaţie, ci şi la locuinţe, starea economică, socială, gradul de vechime al locuinţelor etc.

„Sunt date preliminare cu caracter informativ, nu sunt utilizate în procesul decizional. Sunt şapte tipuri de formulare individuale care se completează la fiecare persoană. Totalitatea acestora înseamnă 38 de milioane”, a declarat, la rândul său, preşedintele Institutului Naţional de Statistică (INS), Vergil Voineagu.

Mircea Duşa a precizat că, pe baza prevederilor Legii nr. 5/2008 privind organizarea recensământului, a convocat marţi Comisia naţională de recensământ, în vederea începerii procedurilor de evaluare a rezultatelor recensământului şi pentru a da publicităţii rezultatele provizorii atât la nivel central, cât şi judeţean şi pentru a stabili în continuare măsuri pentru desfăşurarea corespunzătoare a prelucrării datelor, astfel încât, în cursul anului viitor, să poată fi publicate datele finale ale recensământului.

„În această primă şedinţă, preşedintele INS şi secretariatul tehnic al comisiei au făcut o prezentare a acestor documente. Am stabilit şi am convenit cu membrii Comisiei, fiind mâine sărbătoare, să le dăm un răgaz de două zile, joi şi vineri, în sensul de a evalua rezultatele pe care INS-ul ni le-a pus la dispoziţie, de a analiza implicaţiile pe care, odată cu publicarea datelor preliminare, le au asupra indicatorilor economici, raporturilor pe care noi le avem, pe bază de date statistice şi a recensământului, cu Comisia Europeană şi cu influenţele economice care vor exista, până la urmă, legat de fondurile europene, de colaborarea noastră cu Comisia Europeană pe baza acestor date. Aşa cum vă spuneam, datele definitive, finale vor fi date în cursul anului următor, de aceea am şi aprobat în programul acesta de măsuri pentru perioada următoare ca INS-ul să amplifice acţiunile de prelucrare a datelor. În acest sens, aşa cum ştiţi, în şedinţa de Guvern de săptămâna trecută am aprobat o hotărâre de guvern prin care s-au pus la dispoziţia INS fonduri pentru a angaja operatori şi a începe prelucrarea în ritm mai susţinut a fişelor de recensământ”, a spus ministrul Administraţiei şi Internelor.

De asemenea, el a menţionat că a solicitat ministerelor care fac parte din comisie şi care vor avea în vedere în strategiile economice pe care le vor elabora în anii următori rezultatele la recensământ să-i prezinte un punct de vedere legat de analiza pe care o fac pe baza acestor date preliminare.

„Am solicitat colegilor din Comisie, ca preşedinte al Comisiei, să facă acest lucru până vineri, să transmită şi propuneri legat de comunicatul de presă pe care comisia îl va prezenta după aprobarea acestora în comisie şi sper ca luni, în jurul orei prânzului, Comisia în plenul său să valideze rezultatele preliminare şi imediat să le dăm publicităţii, aşa cum spuneam şi la nivel naţional şi la nivel judeţean„, a adăugat Duşa.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.